Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de vineri în scădere, indicele compozit al pieţei, BET-C, coborând cu 0,01%, la 3.024,98 puncte.
Lichiditatea în şedinţa de tranzacţionare de vineri a fost de 16,13 milioane lei (3,6 milioane euro), în creştere cu aproximativ 32,32% faţă de sesiunea anterioară, când investitorii au tranzacţionat de 12,19 milioane lei ( 2,73 milioane euro).
Acţiunile Fondului Proprietatea (simbol FP) au coborât vineri, cu 0,37%, ajungând la 0,6775 lei/unitate.
Pe piaţa Deal, au fost realizate două tranzacţii, cu 1,11 milioane de acţiuni Banca Transilvania (simbol TLV), în valoare cumulată de 1,56 milioane lei.
Potrivit brokerilor, majoritatea investitorilor îşi păstrează banii pentru a subscrie acţiuni Nuclearelectrica în cadrul ofertei care va începe luni.
"Interesul pentru IPO Nuclearelectrica este foarte ridicat, sumele care vor fi atrase de această ofertă vor fi destul de importante. Cred că scăderile din ultimele zile au fost cauzate şi de acestă ofertă, investitorii încercând să scape de acţiunile lichide pentru a subscrie la Nuclearelectrica. În continuare nu mă aştept la o creştere a volumelor, pentru că tensiunile din pieţele internaţionale descurajează investitorii", a declarat Adrian Ormenişan, şeful Serviciului de intermediere din SSIF Broker, transmite Mediafax.
În sfera SIF-urilor, cu excepţia cotaţiilor SIF Transilvania (simbol SIF3), care au stagnat la 0,5680 lei/unitate, acţiunile celorlalte patru societăţi au înregistrat, vineri, evoluţii negative. Astfel, titlurile SIF Banat - Crişana (simbol SIF1), s-au depreciat cu 0,19%, la 1,0360 lei/unitate, SIF Moldova (simbol SIF2) cu 0,40%, la 1,2300 lei/unitate, cele ale SIF Muntenia (simbol SIF4) cu 0,89%, la 0,6690 lei/unitate, iar cele ale SIF Oltenia (simbol SIF5) au coborât cu 0,59%, la 1,52 lei/unitate.
Evoluţia titlurilor celor cinci societăţi de investiţii financiare a dus la scăderea cu 0,40% a indicelui BET-FI, la 25.111,68 puncte, iar indicele BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), a scăzut cu 0,29%, la 516,37 puncte.
Indicele BET-BK, al celor mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), s-a diminuat cu 0,47%, la 1.100,36 puncte, BET, al celor mai lichide zece acţiuni, cu 0,25%, la 5.743,79 puncte, iar BET-NG, al companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 0,11%, la 635,29 puncte.
Investitorii au transferat pe piaţa Rasdaq, în şedinţa de vineri, acţiuni de 478.430,20 lei (106.971,54 euro), în creştere faţă de şedinţa precedentă, când s-a tranzacţionat de 472.692,83 lei (105.859,14 euro).
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.09.2013, 01:46)
Da.Investitorii aduna banii de cind erau copii.Mai ales cei de securisti.Lasa ca stitzi voi care.:)