BVB SI RASDAQ / ION MILEA, "MUNTENIA GLOBAL INVEST":  "În momentul de faţă, nu există forţă financiară"

ADRIAN DRĂGHICI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 31 martie 2014

"În momentul de faţă, nu există forţă financiară"

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, ieri, o lichiditate de 26,4 milioane lei (aproximativ 5,9 milioane euro), din care 12,12% au reprezentat "deal"-uri cu SNP Petrom (2,7 milioane lei) şi Romgaz (500.000 lei).

Ion Milea, director general adjunct la "Muntenia Global Invest", ne-a declarat: "Bursa a avut un început în creştere astăzi (n.r. vineri), dar a scăzut în momentul în care nu a mai fost forţă financiară pe piaţă. În schimb, indicii europeni au crescut pe parcursul întregii sesiuni".

Domnia sa este de părere că dividendele pe care le oferă marile companii din România sunt la un nivel rezonabil, iar acţionarii sunt în principal mulţumiţi.

"Cea mai mare problemă din piaţa autohtonă, în momentul de faţă, o reprezintă faptul că nu există forţă financiară, iar investitorii nu mai au încredere în bursă", ne-a spus domnul Milea, care a continuat: "Lichiditatea pe bursă este încă scăzută, iar cauza principală este lipsa investitorilor mari de pe piaţă şi lipsa banilor. Până la Adunările Generale, care vor mai avea loc în aprilie, este posibil ca piaţa să îşi mai revină, dar după datele de referinţă, este foarte probabil ca preţurile să suporte o corecţie. Salvarea în acest moment ar putea fi intrarea pe piaţă a unor investitori mari, cel mai probabil veniţi de pe pieţele externe, care să susţină preţurile, altfel nu vom rămâne nici măcar la nivelul la care suntem acum".

În plus, Ion Milea este de părere că ştirile venite din Ucraina nu fac deloc bine pieţei, iar investitorii preferă să nu rişte în perioada aceasta.

Indicii bursieri au închis pe "roşu" şedinţa de tranzacţionare de vineri

În şedinţa de tranzacţionare de vineri, toţi indicii bursieri au închis pe minus.

Astfel, indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), s-a depreciat cu 0,04%, până la 6.331,09 puncte, iar indicele BET-NG a scăzut cu 0,41%, ajungând la 644,81 puncte.

De asemenea, indicii extinşi BET-BK şi BET-XT s-au depreciat, primul cu 0,03% până la 1.189,78 puncte, iar al doilea cu 0,18% până la 576,64 puncte.

BET-FI, indicele celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a scăzut cu 0,13% în şedinţa de vineri, până la 28.862,76 puncte.

SIF Moldova şi SIF Transilvania - depreciere de 0,95%

Atât SIF2 Moldova cât şi SIF3 Transilvania au închis şedinţa de tranzacţionare de vineri cu un minus de 0,95%.

De asemenea, SIF1 Banat - Crişana şi SIF4 Muntenia s-au depreciat cu 0,70%, respectiv 1,03%.

În schimb, SIF5 Oltenia a încheiat şedinţa de vineri nedecis, iar Fondul Proprietatea (FP) a urcat cu 0,97%.

De altfel, FP a înregistrat cel mai mare volum de tranzacţionare de pe BVB (7,1 milioane de acţiuni) dar şi cea mai mare valoare de tranzacţionare (5,96 milioane lei).

Simion Tihon, broker la "Prime Transaction" ne-a declarat: "Ascensiunea titlurilor Fondul Proprietatea în 2013 a fost motivată de mai mulţi factori. Printre aceştia, programele de răscumpărare de acţiuni alături de o presiune tot mai mică la vânzare din partea deţinătorilor de acţiuni FP ca urmare a despăgubirilor acordate de către stat şi totodată un context bun de piaţă".

Domnia sa adaugă: "Pentru acest an, mă aştept ca răscumpărările de acţiuni să continue să fie un factor catalizator pentru creşterea preţului. Totuşi, nu cred că perfomanţa din 2013, atunci când FP a crescut cu 51,68% poate fi atinsă şi în acest an".

Acţiunile "Alumil Rom Industry" (simbol ALU) au înregistrat cea mai mare creştere de pe BVB în şedinţa de vineri, urcând cu 14,97%, iar titlurile Bursei de Valori Bucureşti (BVB) s-au apreciat cu 2,71%, până la 28,45 lei.

Pe piaţa Rasdaq, s-au înregistrat tranzacţii totale în valoare de 1,3 milioane lei, echivalentul a aproximativ 292.300 euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb