Bursa de la Bucureşti a continuat ieri să urmeze linia burselor externe şi a scăzut foarte uşor, cu 0,15%, într-o piaţă apatică şi în care o tranzacţie cu 0,07% din acţiunile Fondului Proprietatea (FP) a asigurat jumătate din rulajul de doar 10,3 milioane lei.
Majoritatea operaţiunilor au fost realizate la preţuri în imediata apropiere a ultimelor cotaţii de marţi, iar volumele de tranzacţionare au fost foarte reduse.
Florin Ilie, director Pieţe de capital la ING Bank, a declarat că evoluţia pieţei locale din ultima perioadă este o reflecţie a tendinţelor internaţionale şi nu este influenţată de evenimente de pe plan intern. Domnia sa a spus: "Principala tendinţă, în opinia mea, pare a fi apetitul de risc în continuă scădere. În condiţiile în care singura idee de ieşire din criză rămâne relaxarea cantitativă, în multiplele sale iteraţii, în realitate apetitul de risc a continuat tendinţa descendentă. Banii nu circulă, deşi sunt în abundenţă. Şi dacă circulă (chiar dacă sunt mai mulţi, datorită politicilor băncilor centrale), banii ies din acţiuni şi se îndreaptă spre obligaţiuni de stat şi, într-o măsură foarte redusă, spre active imobiliare din ţările cu risc scăzut. În esenţă, este o fugă de risc".
La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere nesemnificativă, cu 0,08%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,31% sub închiderea şedinţei precedente.
În acelaşi timp, acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea menţineau indicele BET-FI la nivelul de marţi.
Indicele extins al Bursei, BET-XT, a stagnat deasemenea. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Totodată, indicele BET-BK, al celor mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a coborât cu 0,42%.
"Nu trebuie să ne inducă în eroare volatilitatea mare din ultima perioadă de pe burse, inclusiv de la BVB. Volumele mici de tranzacţionare exacerbează volatilitatea preţurilor pe termen scurt. Dar tocmai aceste volume mici sunt semnul acestei fugi de risc şi al faptului că volatilitatea va persista şi risca să crească în perioada următoare", a spus brokerul, citat de Mediafax.
Titlurile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 7,3 milioane lei, şi au asigurat 71% din rulajul bursei. Cel mai mare pachet de acţiuni a fost transferat la ora 12:56, pentru 5,2 milioane lei. La închiderea pieţei principale, acţiunile erau în creştere cu 0,38%, fiind cotate la 0,522 lei.
Investitorii au transferat în total acţiuni de 10,3 milioane lei (2,3 milioane euro), valoare de peste două ori mai mare decât rulajul zilei anterioare, de doar 4,5 milioane lei (1 milion de euro).
Rulaje de peste 200.000 de lei au mai înregistrat acţiunile Băncii Transilvania (645.000 de lei), OMV Petrom (622.000 de lei) şi SIF Transilvania (559.000 de lei), iar încă şase titluri au mai consemnat transferuri mai mari de 100.000 de lei.
Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat titluri de 147.000 de lei, valoare de aproape două ori mai redusă decât rulajul de marţi, de 275.000 de lei.
Acţiunile firmei de transport rutier de mărfuri Voltrans Sebeş (VOLT) au fost cele mai lichide. Cu aceste titluri a fost realizată o singură operaţiune, de 75.000 de lei. Pachetul de titluri cedat este similar participaţiei pe care SIF Banat-Crişana o are la firmă. Titlurile au fost transferate la preţul de 2,5 lei, de peste două ori mai mare faţă de cotaţia precedentă, de 0,7 lei/acţiune.