BVB şi RASDAQ Rezultatele ofertei Transgaz au dus rulajul la maximul ultimilor doi ani

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 23 aprilie 2013

Rezultatele ofertei Transgaz au dus rulajul la maximul ultimilor doi ani

Bursa a scăzut ieri cu 0,24%, într-o piaţă unde cei mai mulţi investitori au continuat să adopte poziţii de aşteptare, iar lichiditatea totală a urcat la maximul ultimilor doi ani şi două luni, în urma înregistrării rezultatelor ofertei prin care statul a vândut 15% din acţiunile Transgaz (TGN).

Piaţa a variat foarte uşor încă din primele minute, iar volumele de tranzacţionare au continuat să fie reduse în cazul celor mai multe acţiuni. Astfel, rulaje de peste 10.000 de lei au înregistrat acţiuni emise doar un sfert dintre companiile listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

"Deciziile AGA au o predictibilitate din ce în ce mai mare, astfel încât nu reuşesc să aducă efervescenţă bursei. Aprobarea dividendelor propuse, alegerea unui nou CA în cazul SIF Oltenia şi trecerea la sistemul dualist în situaţia SIF Transilvania par să treacă neobservate de investitori. Nu putem vorbi despre vreo reacţie în urma rezultatelor AGA", a declarat Simion Tihon, broker la Prime Transaction, citat de Mediafax.

Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) şi SIF Transilvania (SIF3) au încheiat ziua în stagnare.

În acelaşi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut nesemnificativ, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, s-a situat cu 0,67% sub nivelul de vineri. Indicele extins al Bursei, BET-XT, a coborât cu numai 0,16%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În acelaşi timp, indicele extins BET-BK, care reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a scăzut nesemnificativ.

Indicele BET-FI, care reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi a titlurilor Fondului Proprietatea, a încheiat ziua cu 0,27% sub nivelul de vineri.

În a doua parte a şedinţei, în sistemul BVB au fost înregistrate rezultatele ofertei secundare prin care statul a vândut 15% din acţiunile Transgaz pentru 315 milioane lei (72,3 milioane euro). Astfel, lichiditatea pieţei a crescut puternic şi la închiderea pieţei principale a fost de 339,3 milioane lei (77,7 milioane euro).

Un rulaj mai mare a fost înregistrat pe 23 februarie 2011, când lichiditatea a atins un record de 489,7 milioane lei (115,8 milioane euro), datorită unor deal-uri prin care BERD a vândut participaţia de 5% de la BRD pentru 454,7 milioane lei (107,3 milioane euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb