BVB şi RASDAQ Rulaj sub 4 milioane euro la BVB şi sub 9.000 euro pe Rasdaq

VERONICA PLĂCINTESCU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 29 iulie 2013

Rulaj sub 4 milioane euro la BVB şi sub 9.000 euro pe Rasdaq

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de vineri în creştere, indicele compozit al pieţei, BET-C, urcând cu 0,47%, la 2.884,39 puncte. Rulajul din ultima şedinţă a săptămânii trecute a fost de 22,65 milioane lei (5,16 milioane euro), cu 31,76% peste cel de joi, când investitorii au tranzacţionat acţiuni de 17,19 milioane lei (3,92 milioane euro).

Pe piaţa Deal au fost realizate patru tranzacţii, trei cu 16,56 milioane de acţiuni Fondul Proprietatea (simbol FP), în valoare de 10,7 milioane de lei, reprezentând 42,24% din întregul rulaj de vineri, şi unul cu 150.000 de titluri BRD, în valoare de 1,14 milioane de lei. Cotaţia FP a avansat vineri cu 0,23%, la 0,6475 lei/unitate, în timp ce acţiunile BRD au crescut cu 1,33%, la 7,6 lei/unitate.

Lichiditatea din piaţă de vineri s-a datorat tranzacţiei cu obligaţiuni emise de Raiffeisen Bank, potrivit lui Maxim Moldovan, broker la Prime Transaction. Domnia sa ne-a declarat: "Indicii BVB au închis pe verde, după două şedinţe consecutive de scăderi, variaţiile fiind cuprinse între +0,20%, în cazul BET-NG, şi +0,59%, în cazul BET-BK. Lichiditatea din piaţă a fost asigurată, în proporţie de 89%, de tranzacţia cu obligaţiuni emise de Raiffeisen Bank, în valoare de 225 milioane lei. La categoria acţiuni, rulajul a fost salvat de tranzacţiile cu acţiuni Erste Bank (simbol EBS), în valoare de 6,29 milioane lei, şi Fondul Proprietatea (simbol FP), de 13,7 milioane de lei - dintre care trei tranzacţii Deal care au cumulat 10,7 milioane de lei. Acţiunile Transgaz (simbol TGN) au scăzut cu 0,53%, până la 188 lei/acţiune, după anunţul privind constituirea unor provizioane în valoare de 110,7 milioane lei, rezultate din dezvoltarea proiectului Nabucco, care nu a fost ales, însă, ca rută de aprovizionare cu gaze de către consorţiul Shah Deniz. La rândul său, Transgaz va raporta această sumă drept pierdere, iar profitul de la jumătatea anului, raportat pe 13 august, va fi afectat semnificativ".

Pe piaţa reglementată, în sfera SIF-urilor, cotaţiile tuturor celor cinci societăţi au încheiat şedinţa de vineri deasupra referinţei. Astfel, cotaţia SIF Banat Crişana (simbol SIF1), a urcat cu 0,1%, la 1,034 lei/unitate, cea a SIF Moldova (simbol SIF2) a crescut cu 0,77%, la 1,184 lei/unitate, cea a SIF Transilvania (simbol SIF3) s-a apreciat cu 1,02%, la 0,544 lei/unitate, cea a SIF Muntenia (simbol SIF4) s-a majorat cu 0,7%, la 0,644 lei/unitate, iar cea a SIF Oltenia (simbol SIF5) a avansat cu 0,21%, la 1,46 lei/unitate.

Evoluţia pozitivă a SIF-urilor, precum şi aprecierea cotaţiei Fondul Proprietatea au condus la majorarea cu 0,44% a indicelui BET-FI, la 24.198,95 puncte.

Ceilalţi indici interni au consemnat, de asemenea, evoluţii pozitive în şedinţa de vineri. Astfel, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a urcat cu 0,36%, la 5.380,97 puncte, indicele BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), a crescut cu 0,4%, la 487,60 puncte, indicele BET-NG, al companiilor din sectorul energetic, s-a apreciat cu 0,2%, la 626,99 puncte, iar indicele BET-BK, al celor mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), s-a majorat, cu 0,59%, la 1.046,18 puncte, consemnând cea mai puternică evoluţie din rândul indicilor interni.

Investitorii au transferat pe piaţa Rasdaq, în şedinţa de vineri, acţiuni de 38.687,23 lei (8.815,39 euro), semnificativ mai puţin decât joi, când rulajul a fost de 2.229.746,20 lei (507.972,71 euro).

Cea mai mare valoare tranzacţionată pe Rasdaq, vineri, a fost de 6.734,30 lei, care a fost consemnată de opt tranzacţii cu 1.190 acţiuni Remarul 16 Februarie Cluj-Napoca (simbol REFE). Cotaţia REFE pe Rasdaq a scăzut, vineri, cu 2,33%, la 5,86 lei/unitate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb