Bursa a scăzut cu 1,23%, iar acţiunile Fondului Proprietatea au coborât cu 5,21% (4,2 bani), în ziua din care cumpărătorii acestor titluri nu au mai avut dreptul să încaseze dividendul special, de cinci bani/acţiune, pe care Fondul îl va distribui din reducerea capitalului social.
Acţionarii vor încasa câte 0,05 lei/acţiune din scăderea capitalului social cu 677 milioane lei, la 12,861 miliarde lei, prin reducerea valorii nominale a acţiunilor de la 1 leu la 0,95 lei.
Acţiunile Fondului Proprietatea au fost suspendate de la tranzacţionare până la ora 14:35, pentru întrunirea unei AGA, iar la revenirea la transfer au coborât cu 3,22%. În următoarea jumătate de oră scăderea s-a amplificat la aproape 5,6%.
Ulterior, preţul a rămas pe minus cu peste 5%, iar ultima operaţiune de luni a fost realizată la 0,764 lei, cu 5,21% sub închiderea de vineri. Acţiunile FP au ajuns, astfel, la cel mai redus nivel din ultimele aproape şase luni.
Investitorii au realizat, în total, 387 de tranzacţii cu titlurile Fondului, în valoare cumulată de 4,4 milioane lei.
Piaţa a fost apatică în prima parte a şedinţei de luni, în condiţiile în care o treime dintre acţiunile listate pe primele trei categorii şi la secţiunea companiilor internaţionale au fost oprite de la transfer pentru întrunirea AGA, iar investitorii fie au participat la AGA, fie au aşteptat publicarea hotărârilor acţionarilor.
În aceste condiţii, în prima parte a şedinţei, lichiditatea nu a reuşit să treacă de 1 milion de lei, însă în a doua parte a zilei, odată cu revenirea la transfer a unor acţiuni importante, au crescut volumele de transfer. În partea a doua a zilei au fost realizate operaţiuni de 13,3 milioane lei (3 milioane euro), astfel că, la finalul şedinţei, lichiditatea pieţei a fost de 14,2 milioane lei (3,2 milioane euro).
Rulajul este 43% sub cel de vineri, de 24,9 milioane lei (5,6 milioane euro).
În şedinţa de astăzi s-a remarcat presiunea la vânzare pe titlurile SIF Banat-Crişana (SIF1) şi Transelectrica (TEL), ne-a precizat Simion Tihon, broker la Prime Transaction. "Dacă la Transelectrica există varianta ca vânzările să reprezinte o securizare a profiturilor înregistrate anul acesta, evoluţia descendentă a titlurilor SIF Banat-Crişana ar putea fi consecinţa deciziei ASF prin care un grup de acţionari trebuie să vândâ o parte din deţineri pentru a se încadra în limita de 5%", ne-a declarat domnia sa.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat şedinţa în scădere cu 1,33%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au plasat indicele BET-NG cu 0,34% sub nivelul de vineri.
În acelaşi timp, indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri şi al acţiunilor Fondului Proprietatea (FP), a coborât cu 1,72%. Titlurile FP, SIF Transilvania (SIF3) şi SIF Oltenia (SIF5) au fost suspendate în prima parte a zilei, pentru întrunirea AGA.
La închiderea zilei, titlurile SIF Muntenia (SIF4) şi SIF Banat-Crişana (SIF1) au fost pe minus cu 1,13% şi, respectiv, cu 2,9%, iar acţiunile SIF Oltenia, SIF Moldova (SIF2) şi SIF Transilvania au consemnat creşteri cuprinse între 0,43% şi 2,36%.
Cei doi indici extinşi ai Bursei, BET-XT şi BET-BK, au coborât cu 1,05% şi, respectiv, cu 0,98%.
Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).
Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de aproape 173.000 de lei, faţă de 408.000 de lei în şedinţa precedentă.