BVB SIF-urile au asigurat 70% din totalul tranzacţiilor

ANDREEA NEGRU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 20 iunie 2005

Preţurile acţiunilor listate la Bursă au scăzut în medie cu 0,38% (indicele BET-C) în cursul sesiunii de vineri. Indicele BET, care reflectă evoluţia cotaţiilor celor mai lichide zece titluri listate, s-a depreciat cu 0,35% faţă de ziua anterioară.

Cotaţiile acţiunilor societăţilor de investiţii financiare au înregistrat o depreciere medie de 0,74% (indicele BET FI). Toţi indicii bursieri au suferit corecţii negative.

Valoarea totală de tranzacţionare a fost de 135,87 miliarde lei, respectiv 3,75 milioane euro, din care 70% au reprezentat transferurile realizate cu acţiuni SIF.

Nu s-au înregistrat fluctuaţii mari de curs în cadrul sesiunii bursiere de vineri. În prima parte a zilei, cotaţiile au cunoscut o uşoară apreciere pe fondul exis-tenţei unui număr mai mare de cumpărători în piaţă, după care situaţia s-a inversat. Vîn-zătorii au intervenit şi preţurile titlurilor au suferit corecţii negative.

La prima categorie, acţiunile "Banca Transilvania" au fost cele mai lichide titluri de pe piaţa bursieră. Valoarea totală a tranzacţiilor a depăşit 20,4 miliarde de lei. Preţul de la închiderea şedinţei a fost de 7.500 lei/acţiune, în scădere cu 0,7% faţă de ziua precedentă.

La aceeaşi categorie, pe locul doi s-au situat titlurile "Petrom", cu tranzacţii de peste 8,86 miliarde de lei, la un preţ de închidere de 4.060 lei/acţiune.

Valoarea totală a tranzacţiilor perfectate la prima categorie a însumat 30,15 miliarde lei.

La categoria a II-a, pe primul loc s-au situat acţiunile "Rompetrol Rafinare" Constanţa, cu o valoare totală a transferurilor de 6,2 miliarde lei. Preţul de închidere a fost de 770 lei/acţiune, acelaşi cu cel din sesiunea bursieră anterioară.

Cu acţiunile "Impact", s-au efectuat transferuri de 3,04 miliarde lei, preţul de închidere apreciindu-se cu 0,3%, pînă la 3.860 lei/acţiune. Dintre societăţile de investiţii financiare, ale căror tranzacţii au totalizat 94,21 miliarde lei, cele mai lichide acţiuni au fost titlurile SIF 2 "Moldova" Bacău. Acestea au făcut obiectul unor transferuri însumînd 35,85 miliarde lei. Preţul acţiunilor SIF2, la finele sesiunii a scăzut cu 0,9%, pînă la 10.900 lei/acţiune.

Pe locul doi, s-au situat titlurile SIF 5 "Oltenia", cu tranzacţii de peste 23,61 miliarde lei. Cotaţia la închiderea zilei fiind de 12.900 lei/acţiune, aceeaşi ca cea din şedinţa precedentă.

Într-un studiu al "Intercapital Invest" se menţionează că cel mai probabil în săptămîna viitoa-re va continua interesul pentru titlurile din sectorul financiar-bancar, în această perioadă investitorii preferînd să-şi plaseze investiţiile în emitenţi care au demonstrat anterior că au o rată de creştere a profitabilităţii.

SIF1 "Banat Crişana" Arad

În cursul zilei de vineri, preţul acţiunilor SIF1 a fluctuat între 13.300 lei şi 12.900 lei/titlu. Valoarea totală a transferurilor realizate cu acţiunile SIF1 a însumat cu puţin peste 13 miliarde de lei. Preţul la închiderea sesiunii a fost de 12.900 lei/titlu, în scădere cu 0,8% faţă de ziua anterioară.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb