BVB / SIMION TIHON, PRIME TRANSACTION:  "Este de aşteptat să asistăm la reacţii impulsive şi volatilitate ridicată"

ELENA DEACU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 iulie 2015

"Este de aşteptat să asistăm la reacţii impulsive şi volatilitate ridicată"

Informaţiile mixte privind parcursul negocierilor dintre Grecia şi creditorii săi au determinat şi ieri o volatilitate ridicată pe pieţele internaţionale, însă chiar şi aşa, s-au mai temperat temerile de duminică, ne-a declarat Simion Tihon, broker la Prime Transaction.

Potrivit domniei sale, în următoarele zile, acţiunile vor evolua sub impactul informaţiilor privind direcţia spre care se îndreaptă Grecia, "fiind de aşteptat să asistăm la reacţii impulsive şi volatilitate ridicată".

Simion Tihon ne-a spus că piaţa locală a avut ieri o revenire timidă, indicii bursieri înregistrând aprecieri de sub jumătate de procent, pe o lichiditate de peste 12,5 milioane de euro, în creştere comparativ cu şedinţa precedentă.

Totalul tranzacţiilor de la BVB s-a ridicat, ieri, la 56,42 milioane de lei (12,61 milioane de euro). Schimburile cu acţiuni au însumat 53,39 milioane lei (11,93 milioane de euro), în timp ce, pe segmentul de certificate, au fost făcute tranzacţii de aproape 3 milioane lei (667 mii euro).

Cele mai tranzacţionate titluri au fost cele ale Fondului Proprietatea (FP), valoarea schimburilor ridicându-se la 12,61 milioane lei. Acţiunile FP au crescut cu 0,06%, la un preţ de 0,795 lei.

Valori mari au mai avut tranzacţiile cu acţiuni BRD - Groupe Societe Generale (BRD), acestea totalizând 8,84 milioane lei. Cotaţia BRD a urcat cu 0,75%, la 10,78 lei. De asemenea, şi acţiunile Banca Transilvania (TLV) au fost tranzacţionate intens, schimburile însumând 5,94 milioane lei. Schimburi cu acţiuni TLV au fost realizate şi pe segmentul "deal", ele totalizând 5,86 milioane lei. Cotaţia TLV s-a majorat cu 2,16%, la închiderea şedinţei, la 2,1290 lei pe titlu.

Schimburi de tip "deal" au mai fost făcute şi cu titluri Transelectrica, în valoare de 4,01 milioane lei. Acţiunile TEL au închis şedinţa în scădere cu 0,95%, la 25,1 lei pe titlu. Pe segmentul "deal" s-au mai tranzacţionat şi acţiuni SIF Transilvania (SIF3), în valoare de 968 mii lei. Cotaţia SIF3 a crescut cu 0,41%, la un preţ de 0,2420 lei pe titlu.

Indicele de referinţă BET al BVB, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, a închis în urcare cu 0,46%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a crescut cu 0,45%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor s-a apreciat cu 0,23%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a majorat cu 0,48%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,42%.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. La noi este de asteptat sa nu mai asteptam nimic. P.S.Mihes Dumitru, cu toti acolitii tai si cu asf-isti/cnvm-isti ce te-or pupat in [...], sa mori in [...] si tu si ei si toti care ati beneficiat de banii de la PRBV. F...-v-ar calu' CAP-ului in c... pe toti!!(A...to mouth)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb