BVB speră să convingă Guvernul să listeze companiile de stat doar pe piaţa locală

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 mai 2012

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) speră să convingă Guvernul să listeze companiile de stat doar pe bursa locală, pentru a sprijini dezvoltarea pieţei de capital din România, a declarat ieri vicepreşedintele BVB, Dan Paul.

Domnia sa a precizat: "Cred că este un pas greşit să facem de la început duble listări. Ar trebui să încurajăm listarea aici (la BVB, n.r), să dezvoltăm piaţa locală. Sperăm că vom convinge guvernul să facă listări doar aici. Dacă vor vrea în continuare şi pe altă Bursă, nu ne putem opune, dar guvernul trebuie să înţeleagă că este nevoie de dezvoltarea pieţei locale. Avem calculatoare şi aici şi pot fi cumpărate acţiuni de către investitorii străini şi de pe această piaţă".

În urmă cu aproape două săptămâni, ministrul delegat pentru mediul de afaceri, Lucian Isar, a declarat că bursele din Londra şi Viena sunt luate în calcul pentru dubla listare a unor companii din programul de privatizare, care prevede vânzarea, în a doua parte a anului, a unor participaţii la Transgaz, Romgaz, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica.

Vicepreşedintele CFA România, Adrian Codîrlaşu, consideră că piaţa de la Viena ar fi mai potrivită pentru a doua listare a unei companii româneşti, întrucât bursa de la Londra este o piaţă foarte mare pentru companiile din România, iar interesul investitorilor pentru acestea ar putea fi redus.

"Am avut un exemplu de mare companie românească listată la Londra (A&D Pharma, care s-a delistat însă anul trecut, după o prezenţă de patru ani pe bursa londoneză, n.r). Cred că mai bine ar fi listări la Bucureşti, precum şi Viena sau Varşovia", a adăugat directorul general al firmei de brokeraj UniCredit CAIB Securities, Ioana Tănase, potrivit Mediafax.

La rândul său, preşedintele CFA România, Dorin Alexandru Badea, susţine că listarea companiilor de stat este primul pas în dezvoltarea Bursei, însă trebuie acordată atenţie şi pentru atragerea investitorilor.

"Cred că avem destul de multe companii listate, însă lipseşte adâncimea pieţei (rulaje mari, n.r). Preocuparea pentru preţul din privatizări este foarte bună pentru că acestea trebuie făcută la cel mai bun preţ al pieţei. Cât despre momentul listării, cred că sunt doar pure speculaţii", a spus Badea.

Dan Paul spune că listarea Fondului Proprietatea pe bursa de la Varşovia poate fi motivată de faptul că investitorii străini au ajuns cei mai mari acţionari ai Fondului.

"Ca acţionar şi în primul rând ca român mi-aş dori ca Fondul să rămână aici, în România", a adăugat vicepreşedintele BVB.

Fondul Proprietatea a anunţat recent consorţiul care va intermedia listarea tehnică la bursa de la Varşovia, care ar putea avea loc până la finele acestui an. Data finală pentru listarea secundară depinde însă de momentul stabilirii unei legături directe sau indirecte între sistemele depozitare din Polonia şi România. La recomandarea consorţiului, listarea acţiunilor la Varşovia va fi mai întâi tehnică, fără vânzare de acţiuni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb