Lichiditatea Bursei de Valori Bucureşti s-a cifrat ieri la aproape 100 milioane de lei, fiind în creştere faţă de valoarea tranzacţiilor efectuate marţi. Rulajul total a fost, însă, susţinut de tranzacţiile cu titluri de stat, care au însumat 78,5 milioane lei.
Acţiunile de la Bursa de Valori Bucureşti au încheiat şedinţa de ieri în scădere uşoară, fiind contaminate de pesimismul prezent pe marile burse, sectorul SIF fiind performerul pieţei, după ce a recuperat o parte din pierderile de marţi.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), s-a depreciat cu 0,28%, în şedinţa bursieră de ieri, ajungând la 5.345 puncte, în timp ce indicele BET-FI, care urmăreşte evoluţia preţurilor la care se tranzacţionează acţiunile celor cinci SIF-uri, a înregistrat un avans de 0,39%, până la 30.084 puncte. Şi indicele compozit, BET-C, care reflectă evoluţia generală a preţurilor acţiunilor cotate la bursă, a pierdut 0,16%, până la 3.074 de puncte.
Acţiunile SIF5 "Oltenia" au fost cele mai lichide din piaţă, înregistrând schimburi de 3,86 milioane lei, în total fiind transferate 2,37 milioane de acţiuni. Cotaţia de referinţă a staţionat la 1,63 lei/acţiune.
Acţiunile BRD - Groupe Société Générale" (simbol BRD) s-au depreciat în schimb la 14,8 lei/titlu, în urma unor transferuri de 2,14 milioane de lei, ocupând locul doi în topul rulajelor de pe Bursă, în timp ce tranzacţiile cu acţiuni "Dafora" Mediaş (simbol DAFR) au însumat 2,03 milioane de lei.
Cursul acţiunilor "Mecanica Ceahlău" Piatra Neamţ (simbol MECF) a înregistrat cea mai mare depreciere, de 10,53%, ajungând la 0,102 lei, în timp ce unităţile fondului "STK Emergent" Cluj-Napoca (simbol STK) au consemnat o apreciere de 10,71%, până la 54,8 lei.