• Închideri mixte pentru indici
Valoarea tranzacţiilor derulate ieri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a ridicat la numai 28,7 milioane de lei, sub media zilnică a anului, de circa 82 milioane lei, în condiţiile în care prin piaţa "deals" nu a fost realizat niciun schimb.
Indicii au avut închideri mixte, într-o zi fără o direcţie clară în pieţele europene. Indicele BET, ce captează dinamica celor mai lichide 20 de titluri ale pieţei noastre, a avut un recul de 0,25%, la 12.467 de puncte, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 0,02%, la 2.379 puncte.
Echipa de la Prime Transaction a notat, în raportul său zilnic: "Indicii BVB au înregistrat evoluţii mixte, preponderent uşor negative. BET-FI a avut cea mai mare apreciere, cu +0,15%, în timp ce BETPlus a înregistrat cea mai mare corecţie de, 0,28%. Valoarea tranzacţionată a fost de 5,83 milioane de euro, revenind la trendul scăzător din ultima perioadă. În secţiunea acţiuni, primii trei cei mai tranzactionati emitenţi, Banca Transilvania (TLV), Fondul Proprietatea (FP) şi OMV Petrom (SNP), cu un rulaj cumulat de 12,03 milioane de lei, au generat împreună mai mult de jumătate din rulajul zilei. Emitenţii din BET au înregistrat evoluţii mixte, în zona creşterilor evidenţiindu-se acţiunile Purcari Wineries Public Company Limited (WINE), care s-au apreciat cu 3,81%, în timp ce în zona scăderilor s-au remarcat acţiunile ALRO (ALR), ce au coborât cu 1,76%".
În piaţa "regular", clasamentul valorii tranzacţiilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania, ce au cumulat un rulaj de 4,5 milioane de lei, titlurile TLV încheind ziua în scădere cu 0,61%, la preţul de 19,49 lei.
Acţiunile Fondul Proprietatea s-au depreciat cu 0,71%, până la preţul de 2,09 lei, pe fondul unor tranzacţii de 4,5 milioane de lei.
Pe poziţia a treia a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile OMV Petrom, ce au urcat cu 0,24%, la preţul de 0,498 lei, în condiţiile unui rulaj de trei milioane de lei.
Acţiunile Electrica (EL) au încheiat şedinţa bursieră în creştere cu 0,32%, la preţul de 9,33 de lei, pe fondul unor schimburi de 1,2 milioane de lei.
Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a urcat cu 0,08%, la 955 de puncte, în timp ce indiele BETAeRO, al emitenţilor din Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a avut un recul de 0,16%, până la 901 puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Prebet" (PREB): +3,85%
2. "Purcari Wineries" (WINE): +3,81%
3. "Artego" (ARTE): +3,65%
4. "Transilvania Investments" (TRANSI): +1,36%
5. "SIF Banat-Crişana" (SIF1): +1,24%
...................................................
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO): -11,19%
2. "Dafora" (DAFR): -3,57%
3. "Rompetrol Rafinare" (RRC): -2,98%
4. "Vrancart" (VNC): -2,33%
5. "Electromagnetica" (ELMA): -2,11%