Camera Deputaţilor a adoptat modificările la Codul penal

A.M.
Politică / 4 iulie 2018

(sursa foto:Twitter)

(sursa foto:Twitter)

Actualizare Proiectul de modificare a Codului penal a fost adoptat, astăzi, de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Legea a fost adoptată cu 167 de voturi "pentru", 97 de voturi "împotrivă" şi 19 abţineri, în condiţiile în care erau necesare minimum 165 de voturi favorabile.

"Adevăratul program de guvernare al PSD, acesta a fost Codul penal. Legea care scapă basma curată liderii supremi ai partidului de guvernare şi un set de < acoliţi >", a spus Raluca Turcan de la tribună după vot, transmite News.ro

"De astăzi, România nu mai este stat de drept, este stat de Dragnea", a spus şi liderul USR Dan Barna.

----------

Comisia parlamentară specială pentru elaborarea legilor Justiţiei a adoptat ieri raportul privind modificările la Codul penal, după ce acest proiect a fost aprobat de Senat, transmite Agerpres.

Raportul a rămas în forma adoptată de Senat, modificările fiind unele de natură tehnică. S-au înregistrat 12 voturi pentru, şapte împotrivă şi două abţineri, din partea UDMR.

Proiectul de modificare a Codului penal, iniţiat de parlamentari PSD şi ALDE, a fost adoptat marţi în plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată. Modificările la Codul penal urmează să fie supuse votului final joi.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. FĂRĂ SĂ-I PRINDĂ ,, radarul " ???

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb