Camera Deputaţilor a adoptat proiectul Legii muntelui

A.M.
Politică / 26 iunie 2018

(sursa foto: Twitter)

(sursa foto: Twitter)

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, cu 245 voturi pentru, unul împotrivă şi 28 abţineri, proiectul Legii muntelui, care prevede instituirea unui program de încurajare a activităţilor din zona montană, pentru care se alocă de la bugetul de stat un miliard de euro pe o perioadă de 10 ani, relatează Agerpres.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modalităţile de protecţie şi dezvoltare inteligentă, durabilă şi incluzivă a zonei montane. Potrivit textelor adoptate, prin prezenta lege se aprobă Programul de încurajare a activităţilor din zona montană, pentru care se alocă un miliard de euro pe o perioadă de 10 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Prin această lege este interzisă colectarea apelor, izvoarelor şi pâraielor în scopul utilizării acestora pentru microhidrocentrale, fără asigurarea în prealabil şi cu prioritate a necesarului de apă pentru animalele domestice şi sălbatice, acordând drept de exploatare celor care asigură reinvestirea profitului în proiecte de dezvoltare a calităţi productive a terenurilor. La întocmirea documentaţiilor pentru proiectele privind construcţia de microhidrocentrale, sunt obligatorii avizele emise de direcţiile pentru agricultură judeţene şi direcţiile silvice judeţene şi unităţile administrativ teritoriale, mai prevede proiectul.

De asemenea, statul român acordă compensaţii băneşti, în conformitate cu prevederile reglementărilor în vigoare, proprietarilor de terenuri din zona montană, aflate în situri Natura 2000, parcuri naturale, parcuri naţionale rezervaţii ale biosferei şi alte arii naturale protejate, conform surselor citate.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Educaţiei Naţionale vor colabora în vederea introducerii în învăţământul gimnazial, profesional şi liceal a unui pachet de discipline de studiu, care să cuprindă noţiuni elementare despre socio-economia zonei montane.

Specialiştii agricoli, medicii, profesorii tineri, până la vârsta de 35 de ani, care se stabilesc cu domiciliul în comune sau sate montane aflate la peste 20 km distanţă faţă de un oraş beneficiază de o 'primă de munte', echivalentă cu 100% faţă de salariul de bază. Învăţătorii care îşi exercită profesia în sate sau cătune montane izolate beneficiază de o 'primă de munte' echivalentă cu 100% faţă de salariul de bază.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb