Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care introduce o nouă infracţiune de corupţie

A.D.
Politică / 11 decembrie 2024

Sursa foto: Camera Deputatilor/Facebook

Sursa foto: Camera Deputatilor/Facebook

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de cameră decizională, un proiect de lege iniţiat de Ministerul Justiţiei, care introduce o nouă infracţiune de corupţie pentru mituirea funcţionarilor publici străini, transmite news.ro. Pedeapsa pentru această infracţiune variază între 2 şi 7 ani de închisoare. Pentru persoanele juridice, amenda poate fi între 3.000 şi 300.000 lei pe zi. Proiectul urmează să fie promulgat.

Parlamentul a adoptat astăzi proiectul de lege privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Convenţiei privind combaterea coruperii funcţionarilor publici străini în cadrul operaţiunilor economice internaţionale, adoptată la Paris, la 21 noiembrie 1997 şi la care România a aderat prin Legea nr. 202/2023, Bucureşti, 11 decembrie 2024, anunţă Ministerul Justiţiei.

Prin acest proiect de lege este incriminată o nouă infracţiune de corupţie, respectiv fapta persoanei care, direct sau indirect, promite, oferă sau dă unui funcţionar public străin, pentru acesta sau pentru altul, bani ori alte foloase care nu i se cuvin, în legătura cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale respectivului funcţionar public străin sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, dacă fapta este de natură să îi procure acesteia sau oricărei alte persoane bani sau alte foloase sau să îi menţină asemenea avantaje în legătură cu desfăşurarea de operaţiuni economice internaţionale.

Această infracţiune se va pedepsi cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

În ceea ce priveşte pedeapsa aplicabilă unei persoane juridice, suma corespunzătoare unei zile-amendă este cuprinsă între 3.000 lei şi 300.000 lei.

Potrivit Ministerului Justiţiei, "noua infracţiune inclusă în proiectul de lege iniţiat de Ministerul Justiţiei va intra în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".

"Autorităţile centrale responsabile pentru primirea cererilor de asistenţă judiciară în cazul comiterii infracţiunii stabilite prin noua lege sunt Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin structura competentă, pentru cererile de asistenţă judiciară formulate în faza de urmărire penală, respectiv Ministerul Justiţiei, pentru cererile de asistenţă judiciară formulate în faza de judecată sau de executare a pedepsei, precum şi pentru cererile de extrădare", menţionează ministerul.

Aderarea României la Convenţia OCDE privind combaterea mituirii funcţionarilor publici străini în tranzacţiile comerciale internaţionale (Convenţia Anti-mită) reprezintă un obiectiv esenţial în cadrul dosarului OCDE al ţării, în domeniul Justiţiei. Convenţia este un instrument important recunoscut internaţional pentru combaterea corupţiei şi susţine dezvoltarea internă, reducerea sărăciei şi creşterea încrederii în pieţele de capital.

România a primit invitaţia de a adera la Convenţie la 18 aprilie 2023, în acest sens fiind adoptată Legea nr. 202/2023. La 24 iulie 2023, statul român a depus instrumentul de ratificare a Convenţiei, la sediul OCDE de la Paris, obţinând astfel un succes major în demersul de aderare la OCDE, cu o contribuţie importantă a Ministerului Justiţiei, mai arată Ministerul Justiţiei într-un comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2934
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9005
Gram de aur (XAU)Gram de aur417.1686

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb