Deputaţii au respins astăzi, în şedinţa de plen, cu 104 voturi "pentru", 162 de voturi "împotrivă" şi 7 abţineri, moţiunea simplă iniţiată de PNL şi USR împotriva ministrului Justiţiei, în care atrag atenţia asupra "asaltului pornit împotriva independenţei justiţiei" şi îi cer lui Tudorel Toader să devoaleze agenda ascunsă privind modificările legilor justiţiei şi să nu promoveze în forma actuală proiectele de lege respective.
Moţiunea simplă pe tema Justiţiei a fost semnată de 92 de deputaţi de la PNL şi USR, potrivit News.ro. Documentul invocă guvernările PSD din ultimii 17 ani, spunând că social-democraţii au avut ca temă recurentă subjugarea ideii de justiţie independentă şi punerea unor procurori sau judecători în funcţii cheie, care să răspundă "doar la directivele preţioase ale partidului-stat".
Semnatarii moţiunii aduc aminte şi de OUG 13, adoptată de Guvern la începutul acestui an, şi spun că doar reacţia promptă, de la începutul lunii februarie a societăţii civile, a multor instituţii şi organizaţii profesionale sau neguvernamentale şi a opoziţiei parlamentare a făcut ca acest act normativ să fie abrogat imediat.
PNL şi USR mai spun că numirea lui Tudorel Toader ca ministru al Justiţiei, "una dintre cele mai calificate persoane care au ocupat vreodată această funcţie", a creat aşteptări uriaşe, dar că acestea au fost risipite "odată cu depunerea proiectului de modificare a Legilor Justiţiei, care demonstrează încă o dată că pentru domnul Tudorel Toader singurele interesele care primează sunt cele ale lui Liviu Dragnea, nicidecum ale statului de drept şi societăţii din România".
Moţiunea a fost citită marţi în plenul Camerei Deputaţilor.