Capela Parlamentului

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică / 25 martie

Capela Parlamentului

English Version

Deputaţii şi senatorii ortodocşi vor avea, de astăzi, un loc în interiorul Parlamentului unde să se roage, să intre în contact cu Dumnezeu şi poate chiar să se se spovedească unui duhovnic atunci când îşi simt conştiinţa grea din cauza voturilor exprimate în şedinţele de comisii sau de plen, ori din cauza vorbelor fără perdea pe care în ultimii patru ani liderii opoziţiei şi liderii puterii şi le-au aruncat unii către alţii.

Potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei, la iniţiativa preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred-Robert Simonis, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat alocarea unui spaţiu din Palatul Parlamentului pentru constituirea unei capele ortodoxe. Demersul se alătură celorlalte evenimente care pregătesc Anul Centenar al Patriarhiei Române şi reprezintă expresia legăturii apropiate a parlamentarilor cu ortodoxia românească. Lăcaşul de cult urmează să fie un spaţiu de rugăciune, reculegere şi celebrare a slujbelor religioase pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în Palatul Parlamentului.

Ceremonia de sfinţire a capelei politicienilor urmează să fie oficiată astăzi, de la ora 17, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, iar lăcaşul de cult va avea hramul Sfântul Apostol Andrei. La eveniment sunt aşteptaţi să participe premierul Marcel Ciolacu, preşedintele Senatului - Nicolae Ciucă şi preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor - Alfred Simonis, precum şi membrii ai Guvernului, parlamentari şi reprezentanţi ai instituţiilor centrale şi ai unor culte religioase. Capela se va afla sub jurisdicţia canonică şi administrativă a Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Nu înţelegem rolul acestei capele în interiorul Casei Poporului, ţinând cont că în imediata vecinătate se află Catedrala Mântuirii Neamului - e adevărat, un monument bisericesc aflat încă în construcţie - dar în curtea căreia se află o bisericuţă de lemn unde slujesc mai mulţi preoţi.

Cu toate acestea, ţinând cont că astăzi capela va fi dată în funcţiune, amintim că în Parlament se află şi foarte mulţi deputaţi şi senatori care sunt de rit greco-catolic, catolic, calvini sau protestanţi, sau de religie mozaică şi suntem curioşi dacă şi aceştia vor beneficia de un loc în care să comunice cu divinitatea. Nu de alta, dar existenţa doar a capelei ortodoxe seamănă a discriminare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Capelă au, dar fără Dumnezeu! Oricum trăiesc în altă lume, credeți că o să vedem mai repede lumina.....de la capătul tunelului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb