Capitala Tineretului 2024 - luptă între Oraviţa, Ploieşti şi Vaslui

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 13 iulie 2022

Capitala Tineretului 2024 - luptă între Oraviţa, Ploieşti şi Vaslui

Tinerii din ţara noastră au an de an o nouă Capitală. Oraviţa, Ploieşti şi Vaslui sunt oraşele care merg mai departe în finala competiţiei pentru desemnarea Capitalei Tineretului din România 2024, în urma încheierii primei etape de jurizare, unde au mai candidat Bistriţa şi Râmnicu Vâlcea. De ieri a început cea de-a doua rundă, în care oraşele finaliste trebuie să îşi dezvolte dosarul de candidatură până pe 31 august. Oraşul câştigător va fi anunţat la Cluj-Napoca, în 17 septembrie, în cadrul Summitului Tinerilor. Jurizarea candidaturilor se va face în funcţie de o serie de criterii, printre care motivaţia care a stat la baza fundamentării candidaturii, coerenţa viziunii, a misiunii şi a obiectivelor şi corelarea proiectelor propuse cu strategii şi documente de politici publice de tineret. Oraşul câştigător va primi un premiu în valoare de 50.000 de euro, acordat de Banca Comercială Română (BCR) şi va deţine titlul de "Capitala Tineretului din România" în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2024.

Juriul competiţiei este unul independent, iar anul acesta este format din: Robert Avram (Consiliul Elevilor din România), Emil Boc (Asociaţia Municipiilor din România), Iulia Botar (Graffiti PR), Andrei Coşuleanu (Act for Tomorrow), Marius Cristea (Banca Mondială), Sabina Dimitriu (URBASOFIA), Mihai Dragoş (Consiliul Economic şi Social), Lorela Florescu (Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale de Tineret din Constanţa), Tana Foarfă (Europuls - Centrul de Expertiză Europeană), Mihaela Gîrleanu (Organizaţia Naţională Cercetaşii României), Izabella KacsĂ³-Doboly (Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse), Ioana Marzac-Sigarteu (Samsung), Victor Negrescu (Comisia pentru Educaţie, Cultură, Tineret, Sport şi Media din Parlamentul European), Raluca Negulescu-Balaci (Fundaţia UiPath), Corina Pintea (Pro Vobis - Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat), Andrei Popescu (Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale), Dumitriţa Rogojinaru (Delegat de Tineret la ONU), Diana Sabo (Asociaţia DEIS), Oana Tache (Virgin Radio), Oana Ţînţar (Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România), Oana Ţoiu (Comisia Tineret şi Sport, Camera Deputaţilor) şi Mihai Vilcea (Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş). Potrivit organizatorilor competiţiei: "Echipa câştigătoare va avea oportunitatea de a dezvolta un program cadru tematic anual care vizează dezvoltarea urbană cu participarea directă a tinerilor, capitalele realizând proiecte din ce în mai profesioniste, abordând noi teme de interes pentru tineri şi încurajând dezvoltarea de idei noi şi inovatoare referitoare la co-crearea şi dezvoltarea oraşului. Încercând să stabilească noi modele, aceste programe anuale aduc o contribuţie semnificativă la procesul de armonizare a diversităţii urbane, conservând identitatea diversă a comunităţilor, dar promovând în acelaşi timp toleranţa bazată pe comunicare şi acţiune comunitară".

Programul "Capitala Tineretului din România" funcţionează pe principii similare cu Capitala Europeană a Tineretului - titlu deţinut de Cluj-Napoca în 2015 - şi a fost iniţiat de către Consiliul Tineretului din România, Federaţia Tinerilor din Cluj, Grupul PONT şi Banca Comercială Română (BCR). Prima ediţie a avut loc în anul 2016, iar primul oraş din România care a purtat acest titlu a fost Timişoara, urmat de Bacău, Baia Mare, Iaşi, iar în prezent, Constanţa poartă acest titlu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Viva Oravita sau Vaslui! :)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb