Carlos Alcaraz este al treilea jucător calificat la Turneul Campionilor, care va avea loc la Inalpi Arena din Torino, în perioada 10-17 noiembrie.
Spaniolul se alătură astfel lui Jannik Sinner şi Alexander Zverev. Mai sunt disponibile cinci locuri la simplu la prestigiosul turneu de final de sezon. Sportivul în vârstă de 21 de ani şi-a câştigat locul la eveniment pentru al treilea an consecutiv. El nu a concurat în 2022, anul în care a obţinut locul 1 ATP la sfârşitul anului, din cauza unei accidentări.
Alcaraz şi-a dublat numărul de titluri majore în acest sezon, fiind victorios la Roland Garros şi Wimbledon. Spaniolul a devenit al şaselea sportiv din Era Open care reuşeşte dubla Roland Garros-Wimbledon în acelaşi an, alăturându-se lui Rod Laver, Bjorn Borg, Rafael Nadal, Roger Federer şi Novak Djokovici.
Alcaraz a câştigat, de asemenea, al cincilea trofeu ATP Masters 1000 din carieră la Indian Wells şi a obţinut medalia de argint la simplu la Jocurile Olimpice de la Paris. El deţine un palmares de 43-9 pentru acest sezon.
Anul trecut, Alcaraz şi-a făcut debutul la Nitto ATP Finals şi a ajuns în semifinale. El i-a învins pe Daniil Medvedev şi Andrey Rublev în faza grupelor pentru a ajunge în semifinale, unde a pierdut în faţa campionului Djokovici.