Câştigurile "Allianz" - reduse cu 41%

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 30 aprilie 2009

"Allianz" SE, cel mai mare asigurator european, a anunţat o scădere cu 41% a profitului său operaţional în primul trimestru, din cauza crizei financiare.

În perioada de raportare, profitul companiei germane a fost de 1,3 miliarde euro (1,7 miliarde dolari), faţă de 2,2 miliarde euro în aceeaşi perioadă a anului trecut. Analiştii estimau un profit de 1,33 miliarde euro.

Vânzările asiguratorului au totalizat 27,7 miliarde de euro în perioada menţionată, comparativ cu 27 de miliarde euro în acelaşi interval din 2008.

Directorul executiv al companiei, Michael Diekmann, a declarat că "Allianz" are "fonduri adecvate" şi nu are nevoie de o majorare de capital, după ce a vândut divizia neprofitabilă "Dresdner Bank" pentru 5,1 miliarde euro (6,6 miliarde dolari).

Marţi, "Allianz" şi emitentul american de carduri de credit "American Express" au anunţat că au obţinut 1,9 miliarde dolari, împreună, din vânzarea de acţiuni deţinute la Banca Industrială şi Comercială a Chinei (ICBC). "Allianz" a vânzut 3,216 miliarde acţiuni ICBC, iar "American Express" - 638 milioane. Cele două societăţi şi-au redus la jumătate deţinerile avute la ICBC.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb