Câştigurile "Metro" au crescut cu aproape 90%

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 2 august 2006

Lanţurile de distribuţie din Europa de Est aduc venituri mari companiei

"Metro" AG, lanţul german de distribuţie care cumpără centrele comerciale deţinute pe plan local de compania americană "Wal-Mart Stores" Inc, şi-a majorat cu 88% profiturile în trimestrul al doilea din acest an, datorită vânzării cotei deţinute la distribuitorul de materiale de construcţii şi amenajări interioare "Praktiker" şi a veniturilor mari obţinute de filialele din Polonia, Rusia şi Româ-nia.

Profitul net al companiei a fost de 262,4 milioane de euro (334 milioane de dolari) sau 80 de cenţi/acţiune, comparativ cu 139,3 milioane de euro ori 43 de cenţi/acţiune în trimestrul al doilea din 2005. Dacă nu sunt luate în calcul veniturile din vânzarea "Praktiker" AG, profitul "Metro" a crescut cu 31%, la 135,5 milioane de euro.

Directorul executiv al "Metro", Hans-Joachim Körber, a extins compania în estul Europei, urmărind astfel să beneficieze de pe urma creşterilor economice rapide înregistrate în această regiune. "Metro" îşi va majora numărul magazinelor străine cu peste100, la cel puţin 844 în acest an, aflându-se în competiţie cu rivalii "Carrefour" SA şi "Tesco" Plc.

Vânzările "Metro" au crescut cu 7,9% în trimestrul al doilea, la 14 miliarde de euro, în vreme ce analiştii anticipau 13,95 miliarde de euro. În afara Germaniei, livrările companiei au crescut într-un ritm de peste şase ori mai rapid decât pe plan local. Aceasta este urmarea evoluţiilor din Europa de Est. Compania a realizat 56,2% din cifra sa de afaceri în afara Germaniei, faţă de 53,7% în 2005. Totuşi, desfăşurarea Campionatului Mondial de Fotbal în Germania, în perioada 9 iunie - 9 iulie, a determinat creşterea cu 2% a vânzărilor "Metro" pe plan local, la 6,1 miliarde de euro. În Rusia, unde "Metro" operează centrele comerciale Cash & Carry şi supermarketurile "Real", vânzările au crescut cu 14% în iunie, aceasta fiind cea mai mare expansiune din ultimele şase luni.

Amintim că, la finele săptămânii trecute, "Metro" a decis să cumpere cele 85 de magazine germane ale "Wal-Mart", preţul tranzacţiei nefiind făcut public.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb