Cătălin Drulă (USR): Ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni, domnule Ciolacu, arată de fapt că n-aţi înţeles nimic

A.F.
Politică / 23 decembrie

Cătălin Drulă (USR): Ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni, domnule Ciolacu, arată de fapt că n-aţi înţeles nimic

Deputatul USR Cătălin Drulă i-a transmis luni, în plenul comun, premierului desemnat, că ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni arată de fapt că nu a înţeles nimic iar Guvernarea minciunii continuă, Guvernul Ciolacu 2 fiind sub sloganul "la vremuri noi, tot voi". El a anunţat că USR va vota împotriva guvernului.

"Ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni, domnule Ciolacu, arată de fapt că n-aţi înţeles nimic. Guvernarea minciunii continuă. Guvernul Ciolacu 2 este sub sloganul "la vremuri noi, tot voi", a spus Cătălin Drulă în plen.

El a precizat că USR a intrat în aceste discuţii pentru o eventuală guvernare cu două idei clare: adevăr şi reforme şi au găsit exact opusul.

"Ascunderea adevărului şi dorinţa de a continua exact ca până acum. Aţi minţit. Aţi minţit privind economia. JP Morgan spune într-o notă emisă astăzi că poziţia fiscală a României este printre cele mai rele vreodată pentru un an în care nu este recesiune. Dumneavoastră, într-o postare şi într-un rar moment de sinceritate, numiţi situaţia ca gravă. Păi, cine ne-a adus aici, domnule Ciolacu? Cine a guvernat în ultimii trei ani? Cine ne spunea că totul e roz? Cine ne spunea că bugetele sunt realiste? Cine vă spunea de aici în fiecare an la buget că cheltuielile sunt subevaluate şi că veniturile sunt supraevaluate? E bun domnul Boloş că a pus 10 miliarde pe linia de digitalizare din venituri din care au fost zero pe anul ăsta? E bun de l-aţi reciclat, domnilor de la PNL, pe alt post în minister? Cum arată asta că aţi înţeles ceva din aceste alegeri? Cine i-a minţit pe pensionari? Creşterea din septembrie ce a fost? Un avans din ceea ce era dreptul lor natural pe care acum îl luaţi, adică indexarea de la 1 ianuarie? Ce fel de a guvern e ăsta bazat pe minciuni în care strategii partidului spun: Marcele, creşte pensiile, că altfel nu luăm? Tot aţi luat jumate, tot v-aţi pierdut legitimitatea de la o majoritate de 60 a scăzut la 34%", a menţionat Drulă.

"Aţi minţit şi privind alegerile. Eu nu ştiu cu ruşii, că n-am văzut dovezi, dar ştiu sigur că PSD a băgat vreo 200.000 de voturi la domnul Simion şi PNL a plătit TikTok-ul domnului Georgescu. Şi, mă rog, văd că acum vine cumva şi înapoi că din partea asta a sălii, din păcate, au fost 20 de voturi pentru preşedintele PSD. O să vedem şi la guvern, noi de la USR vom vota la vedere. 23 decembrie. Aseară am văzut împreună cu familia filmul "Anul Nou care n-a fost" şi mă gândeam în clădirea asta, obsesia unui nebun, că Ceauşescu rânjeşte cumva de acolo din iad când vede că la 35 de ani de la Revoluţie trăim tot în minciună şi trăim o zi dureroasă", a mai declarat Drulă.

Deputatul USR a menţionat că votul asupra unui nou guvern ar trebui să fie întotdeauna un motiv de speranţă, un nou început. "Dar eu vă întreb: ce speranţă să aibă oamenii tot cu Iohannis la Cotroceni, tot cu Ciolacu premier? Acum vreţi să ne mai aduceţi şi fantoma lui Crin Antonescu şi să ni-l băgaţi pe gât? La 35 de ani de la Revoluţie, rânjeşte din iad Ceauşescu, când vede o nouă nomenclatură şi nişte noi securişi care se agaţă cu disperare de putere. Şi eu am atât să le spun românilor: să nu-şi piardă speranţa şi le promit că vom lupta cu minciuna până la ultima fărâmă de energie. Şi a lupta cu minciuna începe cu un vot împotriva acestui guvern", a mai declarat Cătălin Drulă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb