"Caterpillar" Inc., cel mai mare producător mondial de echipament minier, nu întrezăreşte redresarea, în acest an, a industriei în care activează, drept pentru care anticipează că va avea vânzări şi profituri anuale sub cele estimate de analişti.
Conducerea companiei americane mizează pe un câştig ajustat de 6,20 dolari/acţiune, comparativ cu 6,23 dolari, cât aşteaptă analiştii. Cifra vânzărilor va fi, potrivit societăţii, de 56 de miliarde de dolari, iar analiştii estimează 56,3 miliarde dolari.
Oficialii "Caterpillar" menţionează că, anul acesta, comenzile sale se menţin la un nivel redus. Companiile miniere au tăiat miliarde de dolari din cheltuielile de capital, pe fondul unei producţii excedentare de materii prime, respectiv al scăderii preţurilor cărbunelui, minereului de fier şi ale unor metale. În trimestrul al doilea din acest an, vânzările "Caterpillar" prin dealeri au scăzut cu 38%, America de Nord fiind singura regiune în care trendul livrărilor a fost pozitiv.
În perioada menţionată, vânzările "Caterpillar" au însumat 14,2 miliarde dolari, în timp ce piaţa anticipa 14,5 miliarde dolari. Profitul net a fost de 999 milioane de dolari, faţă de 960 de milioane de dolari în anul precedent.