Caz de trucare a unor licitaţii Transgaz, investigat de Consiliul Concurenţei şi DIICOT

Andrei Stan
Piaţa de Capital / 24 august 2015

Consiliul Concurenţei are în desfăşurare o primă investigaţie la care lucrează în paralel cu Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele CC, conform surselor din presă.

"Avem în derulare, în momentul de faţă, un prim caz la care lucrăm în paralel cu Parchetul. Am mai preluat cazuri de la Parchet, pe care, apoi, le-am instrumentat, dar acesta este primul pe care il investigăm în acelaşi timp. Este un caz-test foarte important pentru noi pentru că dorim să avem o aplicare sinergică, să nu fie conflicte între cele două legi, Codul penal şi Legea concurenţei", a afirmat Chiriţoiu, într-o conferinţă pe tema achiziţiilor publice.

Investigaţia a fost declanşată în 2014 şi este legată de posibila trucare a unor licitatii organizate de Transgaz, în 2011, pentru atribuirea unor contracte de racorduri de gaze naturale. Investigaţia a fost ulterior extinsă şi pentru o altă procedură pentru care există suspiciunea participării cu oferte trucate.

Bogdan Chiriţoiu a precizat că, pentru Consiliul Concurenţei, este foarte important să primească informaţii din partea instituţiilor publice care sunt implicate în achiziţiile publice.

"Suntem una dintre principalele instituţii care au pârghiile legale în ceea ce priveşte sancţionarea companiilor. Colaborăm cu autorităţile contractante şi cu cei care le supraveghează, ANRMAP, până de curând, şi Curtea de Conturi. În ultimii ani chiar au fost din ce în ce mai multe cazuri în care, pe baza unor sesizări din partea Curţii de Conturi sau a Pachetului, Consiliul a sancţionat înţelegeri ilegale între companii, care au fost ulterior şi confirmate de instanţă", a declarat Chiriţoiu.

Achiziţiile publice reprezintă o piaţă de 15 miliarde euro, respectiv 10% din Produsul Intern Brut şi aproximativ o treime din ceea ce cheltuieşte statul din bugetul consolidat.

"În acest domeniu al achiziţiilor publice, avem două obiective: concurenţa şi obţinerea de beneficii pentru stat, pentru sectorul public. Foarte multe companii depind de acest sector al achiziţiilor publice şi de aceea este important pentru bunăstarea economică a României ca acest domeniu să funcţioneze bine, iar între companii să se manisfeste concurenţa. Este foarte important ca banii statului să fie bine cheltuiţi", a arătat Chiriţoiu.

Preşedintele Consiliului Concurenţei afirmă totodată că instituţia vrea să permită accesul cât mai liber companiilor care sunt interesate să participe în achiziţiile publice şi să nu lase administraţia să intervină cu anumite măsuri care să limiteze accesul.

"Dorim să ne asigurăm că administraţia publică nu poate în mod discreţionar şi cumva arbitrar, să elimine accesul companiilor la procedurile de achiziţii. În acelaşi tim, încercăm să prevenim trucarea licitaţiilo prin înţelegeri între companiile participante. Deocamdată suntem dependenţi de semnalele pe care le primim din partea diverselor instituţii implicate în procesul de achiziţii publice. Aş vrea să ajungem la faza în care să avem suficiente date în SEAP cu care să ne putem «juca», să le putem prelucra statistic, să putem observa anumite tendinţe, să ne punem anumite semne de întrebare şi astfel să ne putem autosesiza", a mai spus Chiriţoiu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb