Cazurile Meleşcanu şi Neacşu, în faţa CCR

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică / 12 decembrie 2019

Teodor Meleşcanu şi Marian Neacşu

Teodor Meleşcanu şi Marian Neacşu

Curtea Constituţională a României urmează să se pronunţe, astăzi, cu privire la sesizarea legată de alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului. Deşi decizia CCR trebuia pronunţată, ieri, după două amânări anterioare, membrii Curţii au stabilit ca astăzi să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea alegerii lui Meleşcanu în funcţia de şef al Senatului. Amânarea a fost decisă deoarece judecătorul Marian Enache a lipsit din motive medicale.

Sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor hotărârii pentru alegerea preşedintelui Senatului, formulată de 33 de senatori, a fost luată prima dată în discuţie în şedinţa din data de 16 octombrie.

Pe 10 septembrie, Teodor Meleşcanu, de la ALDE, a fost ales, în plen, preşedintele Senatului cu 73 voturi "pentru", Alina Gorghiu, de la PNL, obţinând 59 de voturi.

În data de 11 septembrie, liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, anunţa că mai mulţi parlamentari din Opoziţie au semnat o sesizare către CCR privind modul în care Meleşcanu, a fost ales la conducerea Senatului. Tăriceanu a declarat că susţinerea lui Meleşcanu de către social-democraţi a fost ilegală, deoarece în momentul respectiv senatorul era membru al ALDE şi doar formaţiunea politică respectivă îl putea propune pentru funcţia de preşedinte al Camerei superioare a Parlamentului. Mai mult, nu puteau exista două propuneri din partea ALDE, pentru că partidul lui Călin Popescu, Tăriceanu l-a propus atunci pentru această funcţie pe senatorul Ion Popa.

Totodată, CCR a amânat pentru astăzi decizia asupra sesizării USR privind numirea lui Marian Neacşu în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei. Deputatul Cristina Prună (USR) anunţa în 5 iulie că a depus la CCR o sesizare cu privire la numirea lui Neacşu în funcţia de vicepreşedinte al ANRE.

Prună declara: "Profilul lui Marian Neacşu este incompatibil cu cerinţele prevăzute de lege pentru această funcţie, întrucât nu are vechimea şi experienţa care sunt cerute de lege. În plus, el nu poate ocupa un loc în Comitetul de reglementare al ANRE, întrucât a primit o condamnare penală definitivă. Aşteptăm cu interes răspunsul CCR pe această speţă. În plus, vom lansa demersurile pentru a modifica Legea nr. 160/2012, care a aprobat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind funcţionarea ANRE, în sensul de a elimina lacunele legislative care au permis ca un condamnat penal să poată fi numit în fruntea unei instituţii publice".

Plenurile reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului l-au validat, pe 26 iunie, pe Marian Neacşu în funcţia de vicepreşedinte al ANRE.

Menţionăm că, pe ordinea de zi a CCR, s-a aflat ieri şi soluţionarea conflictului juridic dintre Parlamentul României, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la completurile de trei judecători. Sesizarea a fost întocmită de preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, iar reprezentanţii Înaltei Curţi au solicitat CCR, în 20 noiembrie, să constate inexistenţa unui conflict juridic de natură constituţională.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Corina Corbu, a afirmat, ieri, în plenul CCR, că instanţa supremă nu a adăugat la lege şi nu a alterat dispoziţiile legale cu privire la compunerea completurilor de judecată în materie penală.

Magistratul Corina Corbu a arătat: "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a făcut nimic altceva decât a rămas în limitele unei operaţiuni clasice de organizare a executării Legii 304. Este de domeniul evidenţei că regulamentul Înaltei Curţi este un act subsecvent de organizare a aplicării legii. Cele două dispoziţii nu au făcut nimic altceva decât să asigure aplicarea în concret a dispoziţiilor legale (...) la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (...) Cred că ăsta este şi motivul pentru care autorul sesizării nu propune nicio soluţie concretă pe care ar trebui să o aplice onorata Curte Constituţională în cazul constatării unui conflict juridic de natură constituţională în prezenta cauză. În opinia mea, tocmai pentru că nu există niciun conflict, nu există (...) nici o astfel de soluţie. (...) Consider că Înalta Curte nu şi-a arogat atribuţii de legiferare, nu a încălcat atribuţiile puterii legiuitoare (...) atunci când a stabilit maniera concretă în care să fie pusă în aplicare o normă din Legea 304", a precizat preşedintele ÎCCJ.

Menţionăm că la discutarea acestei speţe în plenul CCR, ieri, nu a participat niciun reprezentant al Senatului României.

La final, CCR a amânat pronunţarea unei decizii pentru 22 ianuarie 2020.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb