CE cere SUA să nu impună noi taxe asupra exporturilor

T.I.
Internaţional / 30 ianuarie 2019

Donald Trump (Sursa foto: Twitter)

Donald Trump (Sursa foto: Twitter)

Comisia Europeană a publicat, astăzi, un raport privind punerea în aplicare a declaraţiei comune din 25 iulie 2018 convenită de preşedinţii Juncker şi Trump.

UE a propus o serie de acţiuni pe termen scurt şi mediu pentru a face progrese în cadrul negocierilor, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Declaraţia comună clarifică, de asemenea, faptul că aceste discuţii se bazează pe condiţia ca SUA să nu impună noi tarife sau taxe asupra exporturilor UE, inclusiv asupra autoturismelor şi a pieselor de schimb pentru autoturisme.

De asemenea, Comisia clarifică şi faptul că încheierea negocierilor privind eliminarea tarifelor la produsele industriale depinde de eliminarea de către SUA a măsurilor lor actuale privind oţelul şi aluminiul din UE, care sunt în vigoare din iunie 2018.

În ceea ce priveşte UE, s-au înregistrat progrese legate de facilitarea importurilor de boabe de soia din SUA.

În perioada iulie 2018 - ianuarie 2019, importurile de boabe de soia din SUA în Uniunea Europeană au crescut cu 114%, comparativ cu perioada similară a anului precedent.

Cu o cotă de 77% din importurile de boabe de soia în UE, SUA este acum principalul furnizor al Europei, iar Comisia tocmai a ajuns la concluzia că boabele de soia din SUA îndeplinesc cerinţele tehnice pentru a fi utilizate în biocarburanţi în UE, o decizie care va extinde şi mai mult oportunităţile sale de piaţă în Europa.

UE şi SUA au convenit să înfiinţeze un grup de lucru executiv pentru a pune în practică acest program de lucru.

În ceea ce priveşte UE, grupul de lucru executiv este condus de Cecilia Malmström, comisarul UE pentru comerţ, iar de partea SUA discuţiile sunt conduse de reprezentantul comercial al SUA, Robert Lighthizer.

"Negocierile comerciale şi negocierile în care este implicată UE trebuie să fie transparente şi incluzive, iar discuţiile în curs de desfăşurare cu Statele Unite nu fac excepţie. După publicarea proiectelor de propuneri ale Comisiei privind mandatele de negociere, astăzi punem la dispoziţie acest raport detaliat. El este disponibil integral tuturor celor care doresc să fie la curent cu ceea ce discutăm şi, la fel de important, cu ceea ce nu discutăm. De exemplu, nu propunem negocieri cu SUA pentru reducerea sau eliminarea taxelor vamale la produsele agricole. Intenţia mea fermă este de a asigura cel mai înalt nivel de transparenţă pe tot parcursul acestui proces", a declarat comisarul UE pentru comerţ, Cecilia Malmström.

Pentru punerea în aplicare a anumitor elemente din declaraţia comună, Comisia are nevoie de mandate de negociere specifice, autorizate de Consiliu.

În ceea ce priveşte negocierile cu privire la tarifele aferente produselor industriale şi la modul de facilitare a procesului de testare a produselor de către întreprinderi (evaluarea conformităţii), Comisia a transmis statelor membre ale UE proiecte de mandat, în 18 ianuarie 2019, potrivit Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb