CE iniţiază o investigaţie aprofundată privind garanţia de stat de 49,6 milioane de euro în cazul Oltchim

A.G.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 noiembrie 2009

Comisia Europeană a lansat, ieri, o procedură oficială de investigaţie, în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat din Tratatul CE, cu privire la o garanţie de stat în valoare de 49,6 milioane de euro în favoarea Oltchim, una dintre cele mai mari întreprinderi de produse chimice din România, potrivit Agerpres.

Comisia are îndoieli referitoare la conformitatea garanţiei de stat, care urmează a fi emisă în cadrul unei scheme de ajutor existente, aprobată de către Comisie pe data de 5 iunie 2009, cu dispoziţiile Cadrului temporar pentru măsurile de ajutor de stat destinate economiei în perioada crizei, astfel cum a fost modificat pe data de 25 februarie 2009. În special, Comisia doreşte să verifice dacă Oltchim se afla deja în dificultate înainte de actuala criză financiară şi economică (situaţie în care nu ar mai fi eligibilă pentru ajutorul acordat în temeiul Cadrului temporar). Deschiderea unei anchete aprofundate oferă părţilor terţe interesate posibilitatea de a prezenta observaţii privind măsura în cauză. Aceasta nu anticipează concluziile procedurii de investigaţie.

"Cadrul temporar permite întreprinderilor să depăşească problemele financiare cauzate de actuala înăsprire a condiţiilor de creditare. Comisia va verifica dacă dificultăţile cu care se confruntă Oltchim sunt legate de criză sau sunt anterioare acesteia. În al doilea caz, Cadrul temporar nu este instrumentul adecvat pentru a rezolva problemele întreprinderii. Aceasta nu ar exclude însă posibilitatea de a acorda Oltchim un ajutor de salvare şi de restructurare, spre exemplu, în cazul în care s-ar îndeplini condiţiile Orientărilor privind salvarea şi restructurarea întreprinderilor", a declarat comisarul european pentru concurenţă Neelie Kroes.

În urma difuzării anunţului public privind intenţia de a acorda întreprinderii de produse chimice Oltchim o garanţie în temeiul Cadrului temporar, Comisia a primit o plângere care punea sub semnul întrebării compatibilitatea garanţiei cu criteriile Cadrului temporar. Garanţia în cauză ar urma să fie emisă de către EximBank pentru a acoperi 80% (49,6 milioane de euro) dintr-un credit comercial în valoare de 62 milioane de euro destinat achiziţionării Arpechim, furnizor al întreprinderii Oltchim.

România a acordat garanţia în temeiul unei scheme de ajutor de stat adoptate în baza Cadrului temporar, care fusese aprobată de Comisie la data de 5 iunie 2009. În conformitate cu dispoziţiile Cadrului temporar, schema de ajutor de stat respectivă exclude în mod explicit întreprinderile aflate în dificultate înainte de declanşarea crizei financiare, adică înainte de 1 iulie 2008.

În stadiul actual, Comisia se întreabă dacă Oltchim nu se afla deja în dificultate la data de 1 iulie 2008. Mai mult, Comisia doreşte să investigheze dacă garanţia de stat preconizată respectă dispoziţia Cadrului temporar care limitează valoarea maximă a împrumutului (în cazul Oltchim - 62 milioane de euro) la valoarea totală anuală a cos-turilor salariale ale întreprinderii beneficiare pe anul 2008

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. din cite declara nea" Costica Roibu asta nu ar fi o problema ca la 1 iulie Oltchimul o ducea bine ,era pe plus daca nu e asa am pus-o

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb