"Cea mai mare provocare pentru UE - să recunoască faptul că nu funcţionează"

Reporter: Care sunt cele mai mari provocări aflate în faţa Uniunii Europene în acest an?

Laurenţiu Rebega: Nu ştiu dacă putem vorbi în aceşti termeni. Provocările nu se află în faţă, se află în spate: şi criza economică, şi criza din Grecia, şi ameninţarea Brexit-ului şi compromisul cu premierul Cameron, şi criza refugiaţilor, şi atentatele teroriste şi acordul oneros cu Turcia. La aceste provocări, unele vechi de câţiva ani, Uniunea Europeană nu a răspuns încă! Doar a tras de timp şi a băgat gunoiul sub preş! Ce provocări să mai vină? Şi, dacă vin, ce răspunsuri ar putea da UE, dacă nu le-a rezolvat nici pe cele restante?

Trăim un moment de cumpănă! Este clar că Uniunea Europeană, în formula actuală, nu este capabilă să gestioneze crizele pe care le-am amintit. Şi uite-aşa ajungem la un bun răspuns pentru întrebarea dumneavoastră: cea mai mare provocare aflată în faţa UE este să recunoască faptul că nu funcţionează! Şi să acţioneze în direcţia unei schimbări radicale.

Vreau să fiu bine înţeles: nu sunt împotriva Uniunii Europene! Sunt împotriva actualei funcţionări, în care se aplică, de facto, ideea Europei cu mai multe viteze. UE de azi este o alcătuire în care, în pofida Tratatelor, unii sunt "mai egali" decât alţii. Iar cei "mai egali" iau decizii greşite pe care le decontează cei "mai puţin egali".

Reporter: Ce poziţie ar trebui să adopte România în spinoasa problemă a imigranţilor?

Laurenţiu Rebega: Constat, în primul rând, cu plăcută surprindere, că preşedintele Iohannis a criticat, la Vilnius, ideea "birului pe imigranţi". Este o poziţie pe care eu şi grupul meu de prieteni politici - şi aici numesc Partidul Forţa Naţională, Grupul pentru România, dar şi alte grupuri sau personalităţi din ţară - am susţinut-o clar şi categoric de la început.

Aşa-zisa soluţie la criza refugiaţilor - alocarea de "cote" statelor membre - denotă o gândire de contabil prost! Orice student în anul II la sociologie poate să arate că impactul unui grup minoritar care intră în spaţiul unui alt grup nu depinde doar de raportul numeric şi economic dintre cele două grupuri, ci, în primul rând, de coeziunea culturală şi de capacitatea de "luptă", înţelegând prin asta organizarea, hotărârea, valorile etc. Mai mult, problema se pune în mod dinamic: astăzi, cei pe care îi primim sunt refugiaţi, dar mâine, şi acest "mâine" poate fi şi peste zece ani, ce vor fi? România, şi n-o spun numai eu!, prin politica iresponsabilă din ultimii 20 de ani, şi-a fragilizat structura socioculturală naţională. Cea mai mare parte a populaţiei nu mai deţine atributele operaţionale necesare solidarităţii de tip naţional: cunoştinţe, atitudini, valori. Şi astea, atât cât sunt, se degradează de la an la an. Fie că vrem, fie că nu vrem, procesele de aculturaţie funcţionează oriunde şi oricând. Şi atunci când românii nu reuşesc integrarea socială a romilor, de exemplu, cum vor reuşi să integreze grupuri mult mai diferite?

Reporter: Să înţelegem că sunteţi împotriva migraţiei? Ce ar trebui să facă, în acest sens, Uniunea Europeană?

Laurenţiu Rebega: Nu! Nu sunt împotriva migraţiei! Orice om trebuie să aibă libertatea - şi chiar dreptul - să-şi caute fericirea oriunde în lume. Şi, de altfel, migraţia a existat şi va exista întotdeauna. Ceea ce e periculos şi eu resping e o migraţie generată artificial, poate chiar deliberat. Şi mai ales, aşa cum s-a întâmplat anul trecut, o migraţie masificată. Ca pagube şi traume psiho-sociale, o asemenea migraţie e echivalentă cu un război! Pentru Uniunea Europeană, evident, soluţia problemei refugiaţilor trebuie găsită la nivelul Consiliului şi Comisiei şi apoi ar trebui trecută prin Parlament, dar această soluţie trebuie să înceapă de la recunoaşterea greşelilor şi responsabilităţilor Occidentului în declanşarea crizelor din Orientul Mijlociu.

Pe de altă parte, e absurd să gândim, contabil, că migranţii sunt forţa de muncă ieftină de care are nevoie o Europă "îmbătrânită". Aşa, intrăm într-un cerc vicios, fluxul de migranţi nu se va sfârşi niciodată, dimpotrivă, iar ţările de origine vor rămâne în continuare subdezvoltate. Soluţia durabilă este implicarea UE în stabilizarea politică şi dezvoltarea economică a acestor ţări.

Reporter: Cum vedeţi planul de liberalizare a vizelor pentru Turcia, în schimbul unui ajutor în problema imigranţilor?

Laurenţiu Rebega: Aş vrea să nuanţez puţin problema. Problema liberalizării regimului de vize în relaţia UE-Turcia datează de mulţi ani şi ea este firesc legată de chestiunea apropierii Turciei de UE şi de eventuala aderare a ei la blocul comunitar. Acordul negociat cu puterea de la Ankara în această primăvară nu a inclus, deci, subiectul vizelor ca pe o noutate, ci ca pe o reluare a discuţiilor mai vechi. În opinia mea, întregul Acord este oneros: practic, un grup restrâns de politicieni europeni încearcă, prin acest acord, să determine Turcia să nu-i mai lase pe refugiaţi să plece spre Europa. Or, liberalizarea regimului de vize, ca şi alte probleme ale apropierii Turciei de Uniune, nu trebuie legată de problema refugiaţilor.

Pe de altă parte, am mari îndoieli că regimul de la Ankara îşi doreşte cu adevărat o liberalizare a regimului de vize.

Reporter: Partidele naţionaliste mai au viitor în Europa secolului XXI?

Laurenţiu Rebega: Aş parafraza vorba lui Malraux: secolul XXI va fi naţionalist sau nu va fi de loc! Naţionalismul va exista tot atâta vreme cât vor exista naţiuni.

Trebuie să facem, însă, o distincţie între naţionalismul ca patriotism, ca iubire şi dorinţă de a aparţine unei comunităţi complexe, şi naţionalismul de grotă, caracterizat de ura faţă de alte grupuri etnice sau religioase. Acesta din urmă nici nu e, de fapt, naţionalism, este o nebunie colectivă. Întrebarea dumneavoastră s-a referit, însă, la partidele naţionaliste. Aici, lucrurile stau puţin diferit, pentru că vedem că în lumea contemporană partidele, aşa cum au existat în ultimii 200 de ani, tind să dispară. Pur şi simplu, nu mai ţin pasul cu cetăţenii! Partidele au fost "reţelele de socializare" ale secolului trecut, dar acum oamenii se agregă altfel. În acest context, la fel ca şi partidele liberale sau social-democrate, partidele naţionaliste vor avea un viitor dacă vor şti să se plieze pe noile structuri civice şi comunicaţionale ale societăţii.

Reporter: Care sunt planurile dumneavoastră ca europarlamentar?

Laurenţiu Rebega: În primul rând, mă consider un europarlamentar român şi misiunea mea la Bruxelles este să apăr interesele României, ca naţiune. Da, fac parte din grupul Europa Naţiunilor şi Libertăţilor, dar nu voi ezita să susţin orice iniţiativă, a oricărui alt grup, care este în interesul ţării noastre.

Reporter: Intenţionaţi să vă continuaţi cariera în instituţiile europene sau vizaţi vreo funcţie în România?

Laurenţiu Rebega: Am să vă fac o mărturisire! Deşi am intrat în viaţa politică din România în urmă cu ani buni, abia când am venit în Parlamentul European am văzut care sunt resorturile profunde ale politicii la nivel înalt. Din acest punct de vedere, cei doi ani petrecuţi aici m-au schimbat fundamental.

Printre altele, am înţeles importanţa crezului şi a principiilor chiar în situaţiile în care eşti nevoit să accepţi unele compromisuri. Nu mă interesează funcţiile sau "cariera" decât în măsura în care mă ajută să-mi îndeplinesc proiectul politic.

Reporter: Şi care ar fi acela?

Laurenţiu Rebega: O Românie care să-şi iubească şi să-şi dezvolte valorile, dar mai ales în care oamenii să fie fericiţi să trăiască.

Reporter: Nu vi se pare prea idealist şi prea general acest proiect?

Laurenţiu Rebega: Eu cred că politicienii români din ultimii zece ani au păcătuit tocmai prin lipsa de curaj şi de viziune, prin meschinăria proiectelor. Nu poţi fi un bun om politic dacă ai o gândire de contabil!

Reporter: Cum apreciaţi nivelul actual al finanţării europene pentru agricultură în

România, comparativ cu UE?

Laurenţiu Rebega: Văd că treceţi la întrebări legate de profesia mea de bază! Asta înseamnă că pe problemele politice v-am convins!

Acum, fără glumă, mă bucur că aţi abordat subiectul agriculturii. Aici e o chestiune sensibilă. Pe de o parte, o foarte mare parte dintre ţăranii noştri nu sunt, încă, "fermieri", aşa cum e definit acest termen în Occident şi cum repetă, obsesiv, unii jurnalişti. Adică oamenii care au nevoie de sprijin, ţăranii, nu ştiu să acceseze bani europeni, nu ştiu cum se scriu proiecte, iar asta face să înflorească afacerea "scriitorilor de proiecte". Pe de altă parte, există proiecte ample şi esenţiale pentru agricultura noastră, de exemplu irigaţiile, care nu pot fi iniţiate de agenţi economici mici, proiecte pentru care Guvernele nu au reuşit, încă, să găsească mecanismele optime de finanţare, inclusiv din fon-duri europene.

Pe scurt, există fonduri care ne sunt destinate, dar problema e gestionarea şi utilizarea lor, care ţine de nivelul naţional.

Reporter: Cum poate România să atragă mai mulţi bani din fondurile europene pentru domeniul agriculturii?

Laurenţiu Rebega: Haideţi să ne concentrăm pe absorbţie! Să ajungem la 95% pe absorbţie şi atunci ne punem problema atragerii de alte fonduri. Din cauza proastei absorbţii, în exerciţiul 2007-2013 am pierdut sume uriaşe.

Reporter: Sunt rezultatele agriculturii din România promiţătoare?

Laurenţiu Rebega: Ştiţi bancul cu pesimistul şi cu optimistul? Pesimistul zice: mai rău nu se poate! Iar optimistul: ba se poate! Pentru potenţialul agricol al României suntem foarte departe de aprecierea de "promiţător". Totuşi, în anumite locuri, prin ţară, sunt oameni de toată isprava care fac agricultură la nivel de top. Problema e că aceşti entuziaşti trebuie să fie mult mai mulţi, să creeze o masă critică.

Reporter: Credeţi că România şi-ar putea reveni pe domeniul agriculturii astfel încât să creeze concurenţă celorlalte state?

Laurenţiu Rebega: Din fericire, România este prea bine plasată ca să nu devină o mare putere agricolă în Europa. Este, însă, nevoie, chiar înainte de bani, de oameni. De oameni care să iubească agricultura şi, mai ales, de oameni cu o pregătire bună - azi nu se mai poate face performanţă fără mult, mult învăţământ de specialitate.

Reporter: Care este cel mai bun scenariu în momentul de faţă pentru soluţionarea situaţiei agriculturii româneşti?

Laurenţiu Rebega: E relativ simplu: trebuie atraşi oamenii - ceea ce vorbeam mai sus - şi, în plus, trebuie gândită asigurarea pe verticală: trebuie create mecanisme simple şi eficiente prin care fermierii să poată să obţină creditele necesare pornirii ciclului de producţie, să poată întreţine producţia şi să-şi poată desface produsele rapid şi convenabil.

Reporter: Cum pot fi valorificate produsele româneşti pe pieţele europene?

Laurenţiu Rebega: În primul rând, prin scăderea preţurilor de producţie. Deşi nu ne convine, absenţa produselor româneşti - chiar pe piaţa românească - e consecinţa faptului că roşiile din Olanda sau merele din Polonia sunt mai ieftine!

Pe de altă parte, trebuie mers în direcţia obţinerii, pe plan internaţional, a cât mai multor produse cu etichetele Denumire de origine protejată, Indicaţie Geografică Protejată sau Specialitatea Tradiţională Garantată. Piaţa se cucereşte cu cantităţi mari la preţuri mici, dar şi cu produse de vârf la preţuri corecte!

Reporter: În ce stadiu este dosarul procurorilor în ce vă priveşte? Cum cometantaţi această anchetă?

Laurenţiu Rebega: Dosarul este în cercetare. Mai mult nu pot şi nici nu e corect să comentez.