CEC Bank şi BEI au semnat acorduri de finanţare de 145 milioane euro

A.G.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 19 august 2015

CEC Bank şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) au semnat, până în prezent, acorduri de finanţare în valoare totală de 145 de milioane de euro, pentru cofinanţarea proiectelor IMM-urilor, întreprinderilor de dimensiune medie şi administraţiilor publice locale, se arată într-un comunicat al CEC Bank.

În baza convenţiilor de finanţare încheiate cu BEI, CEC a acordat peste 200 de credite, atât pentru finanţarea capitalului de lucru, cât şi pentru realizarea unor proiecte de investiţii cu destinaţii precum construcţia sau achiziţionarea de spaţii comerciale, producţie şi/sau depozitare, achiziţionarea de echipamente industriale, modernizarea unităţilor de cazare şi turism sau producerea de energie verde.

Prin finanţarea din surse BEI, clienţii pot accesa produse pentru investiţii pe termen mediu si lung, beneficiind de dobânzi cu o marja redusă cu cel puţin 0,5% faţă de creditele standard şi maturităţi adaptate necesităţilor de finanţare specifice, precizează comunicatul citat.

Cel mai recent acord de finanţare semnat cu BEI prevede şi o tranşă dedicată tinerilor. Astfel, se sprijină accesul la finanţare firmelor care au angajat sau intenţionează să angajeze tineri cu vârsta până în 25 de ani, sunt deţinute/administrate de o persoană tânără, oferă training vocaţional tinerilor sau au un acord de cooperare cu instituţii de învăţământ pentru angajarea tinerilor, informează Agerpres.

Radu Graţian Gheţea, preşedinte CEC Bank, a declarat că banca va continua misiunea de susţinere a IMM-urilor, agriculturii şi autorităţilor publice locale, prin dezvoltarea de produse bancare moderne şi accesibile, adaptate nevoilor actuale de finanţare ale clienţilor săi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb