Cel de-al patrulea mandat al lui Merkel se anunţă cel mai dificil

M.D
Internaţional / 10 martie 2018

Cel de-al patrulea mandat al lui Merkel se anunţă cel mai dificil

Social-democraţii germani au anunţat vineri numele miniştrilor lor în noul Guvern al Angelei Merkel, cu Olaf Scholz la Finanţe, cu doar câteva zile înainte ca şefa conservatorilor să primească al patrulea mandat, relatează AFP.

În ceea ce priveşste repartizarea portofoliilor, cancelarul german în exerciţiu a fost nevoit să facă, concesii importante Partidului Social Democrat (SPD), pentru a-l convinge să intre din nou într-o mare coaliţie, după şase luni de impas politic. în urma alegerilor legislative din septembrie.

SPD a obţinut în total şase ministere, pentru trei femei şi trei bărbaţi, într-un Cabinet per ansamblu întinerit.

Nominalizarea lui Olaf Scholz la Finanţe în locul conservatorului Wolfgang Schäuble, cunoscută de mai multe săptămâni, a fost anunţatăoficial vineri de către condicerea social-democrată.

Un social-democrat foarte moderat, Olaf Scholz, în vârstă de 59 de ani, ar urma să rămână loial politicii bugetare riguroase impuse de predecesorul său timp de zece ani.

Svenja Schulze, în vârstă de 49 de ani, va conduce Ministerul Mediului.

Ministrul în exerciţiu al Familiei Katarina Barley, în vârstă de 49 de ani, trece la Justiţie, iar Hubertus Heil, în vârstă de 45 de ani, preia portofoliul Muncii şi Afacerilor Sociale.

Franziska Giffey, în vârstă de 39 de ani, primarul unui sector al Berlinului, va prelua, la rândul ei, portofoliul Familiei.

Ceilalţi miniştri, cunoscuţi deja, provin din Uniunea Creştin Democrată (CDU) a lui Merkel şi aliata sa bavanreză, Uniunea Creştin Socială (CSU).

Ea a fost nevoită să cedeze Ministerul de Interne aliatului său bavarez, care militează în favoarea unui viraj la dreapta în problemele migraţiei şi identitară.

De la CDU, Merkel a fost nevoită să accepte să-l promoveze la Sănătate pe principalul său opozant intern - Jens Spahn, pentru a calma o frondă a aripii dure a partidului. Una dintre apropiatele sale, Julia Klöckner, a fost nominalizată la Agricultură.

Angela Merkel urmează să fie aleasă cancelar miercuri, de Camera inferioară a Parlamentului, cu o majoritate pe care o formează mişcarea sa conservatoare şi social-democraţii.

Cel de-al patrulea mandat al lui Merkel se anunţă cel mai dificil, deoarece ea a ieşit foarte slăbită din criza migranţilor şi problemele politice din ultimele luni.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. "iar contractul de coalitie prevede." Ce anume prevede ?!?

    Bonus: intr-o editie electronica a ziarului nu este permis sa ai greseli de tehnoredactare. Chiar poti reciti textul sa sa faci corectiile necesare.

    Ce te faceai daca traiai pe vremurile anilor 70-80? Iti radeau in nas culegatorii din tipografie !!! 

    1. Multumim pentru sesizare! Am operat corectura.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb