Wallachia eHub în colaborare cu Danube Engineering Hub, Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti şi USH Pro Business Bucureşti a organizat workshop-ul DIGITALIZARE, BIOECONOMIE ŞI TRANZIŢIE VERDE, eveniment ce a avut loc în 7 aprilie 2022 la Ploieşti, conform unui comunicat de presă.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Asociaţia Clusterelor din România (Clustero) şi Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale (INCSMPS) şi a conţinut următoarele tematici:
• Informare privind participarea Wallachia eHub la apelul european EDIHs
• Informare privind posibilităţi de finanţare prin programul PNRR
• Modalităţi noi de organizare a colaborării pe lanţuri valorice între partenerii din cluster, în macroregiunea Dunării, pentru a se adapta inovativ la tranziţia verde
• Direcţii noi de dezvoltare în cadrul clusterului Bio Concept Valea Prahovei
De asemenea, în cadrul seminarului au fost prezentate rezultatele proiectului "Monitoring environmental parameters and human influences in forest areas - MEPHIFA", un proiect al hub-ului digital Wallachia eHub generat de Danube Engineering Hub şi Tesagon International. Au fost dezbătute aspecte relevante ale proiectului GoDanuBio "Ecosisteme participative pentru stimularea revitalizării cooperării rural-urban prin guvernarea bioeconomiei circulare în regiunea Dunării".
O atenţie deosebită a fost acordată aspectelor de conectare ale agriculturii ecologice la bioeconomie. Au fost dezbăture direcţii noi de dezvoltare în cadrul clusterului Bio Concept Valea Prahovei, referitoare la tranziţia verde şi digitală.
O dezbatere specială a fost acordata PNRR şi modalităţilor de accesare a fondurilor de susţinere, urmare unei prezentări foarte bine documentate prezentate de dna. Rodica Lupu, managerul clusterului TEC şi al Loop Operations.
"Centrul de inovare digitală Wallachia eHub beneficiază de aportul mediului academic, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti fiind membru fondator şi important contributor la activitatea acestuia. Am co-organizat acest eveniment la sediul universităţii, prilej cu care studenţii şi cadrele didactice au interacţionat cu mediul de afaceri, cu autorităţi locale şi regionale, având prilejul să cunoască şi să dezvolte în viitor soluţii digitale în colaborare cu companiile locale. Este încurajator că la Ploieşti se află alături de noi clustere dinamice care se implică în procesul de transformare digitală a regiunii, respectiv Danube Engineering Hub şi Bio Concept Valea Prahovei", a declarat Irina Gabriela Rădulescu, decan Facultatea de Ştiinţe Economice, UPG Ploieşti.
"Wallachia eHub este un centru dinamic şi de referinţă în dezvoltarea regiunii Sud-Muntenia, iar întâlnirea a beneficiat de prezenţa reprezentanţilor Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, prilej cu care am putut identifica oportunităţi de finanţare atât prin PNRR, cât şi prin alte programe finanţate la nivel naţional şi european. Activităţile centrului sunt coordonate în strânsă legătură cu obiectivele strategiei de specializare inteligentă ale regiunii. Soluţia noastră de implicare activă a clusterelor la nivel regional este din ce în ce mai bine apreciată la nivel naţional, dar şi internaţional. În viitor, ne vom implica atat ca centru de inovare digitală, dar şi in calitate de consorţiu regional de clustere în elaborarea strategiilor regionale", a declarat Costin Lianu, director general USH Pro Business Bucureşti.
"Ne bucură faptul că am putut prezenta experimentul MEPHIFA de gen "Test before invest", primul de acest gen organizat de clusterul nostru cu finanţare europeană", a declarat Costin Trandafir, preşedinte Danube Engineering Hub.