CEO-ul Societe Generale dezminte implicarea grupului în scandalul Panama Papers

Andrei Stan
Internaţional / 11 mai 2016

CEO-ul Societe Generale, Frederic Oudea, a răspuns astăzi întrebărilor senatorilor francezi determinate de dezvăluirile din scandalul Panama Papers şi a respins acuzaţiile că grupul bancar s-ar afla în centrul evaziunii fiscale, informează Reuters.

Frederic Oudea este acuzat de senatori că i-ar fi indus în eroare în 2012, când a declarat că SocGen şi-a închis operaţiunile din Panama şi alte paradisuri fiscale. La audierea publică de miercuri, Oudea a reafirmat că, începând din 2012, banca nu mai are în Panama birouri sau angajaţi.

"Să faci aluzie că Societe Generale este în centrul evaziunii fiscale este ceva fals şi nejustificat", a afirmat Oudea.

Senatorul care a condus Comitetul Senatului care a analizat în 2012 relaţiile SocGen cu paradisurile fiscale, Philippe Dominati, a afirmat astăzi că nu există motive pentru a-l acuza pe Oudea că ar fi dezinformat Senatul în timpul audierilor din 2012.

CEO-ul Societe Generale le-a spus senatorilor că din 2012 banca nu a deschis nici o companie offshore înregistrată în Panama pentru a gestiona averile clienţilor folosind firma Mossack Fonseca, cu o singură excepţie temporară. A fost înfiinţată o societate pentru un cetăţean de naţionalitate belgiană, cu rezidenţa fiscală în Elveţia. Compania a fost închisă după trei luni, deoarece clientul a decis să nu o folosească, a explicat Frederic Oudea.

Acesta a adăugat că înainte de 2012 SocGen a deschis o serie de structuri offshore folosind Mossack Fonseca. În prezent, banca are 66 de conturi active de clienţi legate de Mossack Fonseca, dar acestea sunt legale şi transparente din punct de vedere fiscal, a dat asigurări şeful grupului bancar francez.

Potrivit unor informaţii publicate anterior în cotidianul francez "Le Monde", Societe Generale ocupă poziţia a patra în topul băncilor care au creat cele mai multe societăţi offshore prin intermediul cabinetului de avocatură panamez Mossack Fonseca, după grupul bancar britanic HSBC şi băncile elveţiene UBS şi Credit Suisse.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb