Cetăţean olandez, găsit mort într-un hotel din Braşov

Ioana Dogaru
Miscellanea / 16 februarie 2016

Un cetăţean olandez a fost găsit mort luni la prânz într-un hotel din Braşov, descoperirea fiind făcută de camerista care a venit să facă curăţenie, a precizat, marţi, comisarul şef Ioan Necşulescu, reprezentant al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Vă confirm că a fost găsit decedat un cetăţean olandez, cel mai probabil turist la Braşov. Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a preluat acest caz, iar ancheta este în desfăşurare. Corpul acestuia se află la Serviciul de Medicină Legală Braşov pentru necropsie. Aşteptăm în cursul zilei de marţi rezultatele necropsiei pentru a ne putea pronunţa asupra cauzei morţii cetăţeanului olandez. Pe măsură ce vom avea şi alte detalii le vom da publicităţii", a declarat pentru Agerpres, comisarul şef Ioan Necşulescu.

Camerista care a găsit trupul bărbatului a anunţat imediat conducerea hotelului, ulterior fiind chemată poliţia. La faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD, însă medicii nu au putut decât să constate decesul bărbatului, transmite Agerpres. S-a luat legătura cu Ambasada Olandei la Bucureşti, conform legislaţiei în vigoare, preiczează sursa citată.

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5295
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2969
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8826
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.1929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb