Ciclistul columbian Nairo Quintana a depus un apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru a contesta descalificarea sa de la ediţia din acest an a Turului Franţei, din cauza utilizării unui analgezic interzis de regulamentul medical.
"Deocamdată nu se se poate preciza când se va pronunţa decizia finală", se arată într-un comunicat dat publicităţii de TAS, al cărui complet de arbitri trebuie să fie desemnat, înainte de stabilirea unei date pentru audiere.
Nairo Quintana (32 de ani) s-a clasat pe locul al şaselea în ierarhia finală a Turului Franţei 2022, desfăşurat în luna iulie, dar a fost descalificat ulterior de Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI) pentru "încălcarea interdicţiei de utilizare în competiţie a tramadolului", un analgezic interzis începând cu data de 1 martie 2019, pentru a proteja sănătatea şi siguranţa cicliştilor faţă de efectele secundare ale acestei substanţe.
Analizarea a două probe de sânge furnizate de Quintana pe 8 şi 13 iulie, în timpul Marii Bucle, a relevat prezenţa tramadolului şi a celor doi metaboliţi principali ai săi.
După descalificarea sa din Turul Franţei, Nairo Quintana a decis să nu mai ia parte la actuala ediţie a Turului Spaniei, pentru a-şi pregăti cât mai bine apărarea, după cum a precizat columbianul într-un mesaj postat luna trecută pe reţelele de socializare.
Supranumit "Condorul Anzilor", Quintana a câştigat Turul Italiei în 2014 şi Turul Spaniei în 2016, clasându-se totodată pe locul secund în Turul Franţei, la ediţiile din 2013 şi 2015.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.09.2022, 12:26)
Degeaba,ai folosit o substanta interzisa,pa,altfel de ce ar mai fi necesara lista cu substante interzise?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.09.2022, 14:08)
Din pacate cam toti sportivi de top folosesc, doar ca nu sunt depistati (nu se vrea).
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.09.2022, 14:58)
Bine spus ca nu se vrea,ii hartuiesc doar pe unii .