CIOLACU: "Dacă legea va fi promulgată, data alegerilor nu mai e 6 decembrie"

J.P.
Politică / 16 octombrie 2020

"Dacă legea va fi promulgată, data alegerilor nu mai e 6 decembrie"

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că în momentul în care preşedintele Klaus Iohannis va promulga legea care dă Parlamentului atributul de a stabili data alegerilor, această dată nu va mai fi 6 decembrie şi i-a transmis şefului statului să cheme liderii politici la consultări, menţionând că alegerile pot fi amânate, constituţional, până la trei luni, conform Agerpres.

"Noi am iniţiat o lege prin care dăm dreptul Parlamentului de a stabili data alegerilor. Această lege a fost atacată de preşedinte şi Guvern la CCR. CCR a spus că legea este constituţională. (...) În acest moment, această lege a plecat către preşedinte. Preşedintele poate să o promulge sau poate să intre iarăşi într-un hăţiş, să o retrimită. Nu este o problemă. Calendaristic, mai mult de o lună de zile această lege nu mai poate fi ţinută în acest lanţ de atacuri ale preşedintelui sau Guvernului. (...) În momentul în care această lege este promulgată de preşedintele României, HG prin care se ţin alegerile este nul. Domnule preşedinte, chemaţi liderii politici şi staţi de vorbă cu ei! Această lege care dă Parlamentului atributul de a stabili data alegerilor anulează şi HG prin care Guvernul a organizat alegerile pe 6 decembrie. Dacă legea va fi promulgată, în acel moment data alegerilor nu mai este 6 decembrie", a afirmat Ciolacu, la Antena 3.

El a susţinut că preşedintele nu poate să nu promulge legea până pe 6 decembrie, iar Guvernul ar încălca legea dacă ar da o nouă hotărâre.

"Mai mult, toţi care participă la alegeri dau în judecată şi câştigă, adică anulează alegerile", a adăugat Marcel Ciolacu.

Potrivit liderului PSD, toţi liderii politici din Parlament trebuie să se strângă să ia o decizie.

"O să ne strângem cu toţii să luăm o decizie. În opinia mea, acum ar trebui ca toţi liderii politici să ascultăm specialiştii. (...) Să fie amânate (alegerile parlamentare - n.r.), astfel încât Constituţia să fie respectată, până în trei luni. Dacă în martie avem creştere a numărului de cazuri, nu este exclus cu acest Guvern, atunci are prerogativele constituţionale preşedintele să mărească mandatul parlamentarilor", a spus Marcel Ciolacu.

El a menţionat că, potrivit Constituţiei, alegerile parlamentare pot fi prelungite trei luni, prin lege organică, deci ar fi maximum în martie.

"Noi respectăm Constituţia. Conform Constituţiei, alegerile parlamentare pot fi prelungite trei luni, prin lege organică, ar fi maximum în martie. Ăsta este atributul Parlamentului şi are atributul şi preşedintele, constituţional, pe stare de urgenţă, să prelungească mandatul parlamentarilor. Trebuie să ne hotărâm care este prioritatea: să stopăm acest trend ascendent care este evident, zilele următoare vom avea mai mult de 4.000 de cazuri pe zi (...), în 10 zile, dacă ţinem acest trend de 4.000 pe zi, ajungem la 400.000 de români, în 20 de zile ajungem la 1 milion de infectări. La un milion de infectări tu faci alegeri şi campanie în România?", a adăugat liderul PSD.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Dle Ciolacu vă jucați cu focul ! Prin martie probabil criza economică va atinge apogeul la nivel mondial! Evident PNLul sicanare in permanență de un Parlament ostil va pierde alegerile ,dar de aici incepe circul. Lumea nu a uitat si înțelege bine ce mizerii de oameni sunteti voi de la PSD ! A spune că veți avea zile grele e o glumă! Cred că sute de mii de oameni vor fi pe străzi cerând măsuri radicale,ceva înfricoșător de-a dreptul: închisoare, confiscarea averii ,agresiuni fizice asupra familiilor voastre.De pensii speciale nici nu mai poate fi vorba. Dintre voi vor intra la pușcărie si nevinovați pentru că oamenii își vor pierde capul, iar judecătorii la fel. Dle Ciolacu lăsați guvernul să facă alegeri si acordati tot sprijinul că altfel ne îndreptăm spre o dictatură de toată frumusețea!

    1. "Evident PNLul sicanare in permanență de un Parlament ostil va pierde alegerile" + "Cred că sute de mii de oameni vor fi pe străzi cerând măsuri radicale,ceva înfricoșător de-a dreptul: închisoare, confiscarea averii ,agresiuni fizice asupra familiilor voastre"

      Adica PSD-ul castiga alegerile dar o minoritate de sute de mii de oameni vor decide cum se conduce tara. Adica scenariul Piata Univestitatii din anii 90. Si atunci te intreb, nu a avut dreptate Iliescu tot timpul ?

      PSD-ul nu va catiga urmatoarele alegeri, orice ar face (oamenii nu mai pot fi prostiti atat de usor pentru ca se schimba generatiile cu fiecare minut ce trece), dar noi, romanii, vom pierde alte cateva luni asistand la piedicile si contrele puse de PSD dezvoltarii tarii.

      Sa stii ca oamenii ar vota tot PSD-ul daca nu ar fi atati tampiti la conducerea partidului.De ce?Fiindca asa sunt unii,daca au o fixatie cu PSD-ul,asta e.Daca nu candida inteligenta de Dancila la prezidentiale altfel ar fi stat lucrurile,dar a propulsat?o desteptul de Dragnea.Partidele trebuie sa-si aleaga cu grija oamenii!

      Nu sunt tampiti ci sunt hoti si mincinosi iar tara s-a saturat de hahalere. Toti din PSD au in sange hotia, mita si minciuna iar cei care au fost altfel si au dat dovada de decenta si oarece verticalitate au fost obligati sa paraseasca partidul.

    Declarati ca sunteti pentru popor dar va e teama de alegatori si fugiti de alegeri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb