CIOLACU: "Dacă vor forţa schimbarea doamnei Renate Weber, o să atacăm hotărârea la Curtea Constituţională"

J.P.
Politică / 17 februarie 2021

"Dacă vor forţa schimbarea doamnei Renate Weber, o să atacăm hotărârea la Curtea Constituţională"

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că în cazul în care parlamentarii din coaliţia de guvernare "vor forţa" schimbarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului, social-democraţii vor ataca hotărârea la Curtea Constituţională, conform Agerpres.

"Renate Weber e o instituţie din instituţiile statului de drept, Avocatul Poporului, CCR. Cum te apuci să ataci? Este pe mandat. De ce vii pe un anumit mandat şi ataci? Categoric, dacă vor forţa schimbarea doamnei Renate Weber, o să atacăm hotărârea la Curtea Constituţională. Şi categoric, în primul rând mă voi adresa familiei socialiştilor europeni şi nu numai pentru acest atac, până la urmă, la statul de drept. Nu ai justificările necesare să vii cu aşa ceva. Poate am uitat acele ordonanţe date noaptea, fără să ţii seama de drepturile şi libertăţile românilor, încălcând Constituţia. Nu ai voie, indiferent că e stare de război, că este pandemie, să creezi un asemenea precedent cum a creat preşedintele Iohannis susţinând un partid politic. A depăşit o linie roşie. Renate Weber a venit şi a spus - înţeleg că este pandemie, dar nu depăşiţi linia roşie de încălcare a drepturilor şi libertăţilor", a spus Ciolacu la TVR 1.

El a adăugat că membrii coaliţiei de guvernare consideră că Avocatul Poporului "este un instrument" iar Renate Weber poate în continuare să "atace" anumite încălcări de drepturi şi libertăţi.

"Este foarte important Avocatul Poporului în această zonă, iar doamna Renate Weber a ieşit şi a atacat toate deciziile, ordonanţele. Presupun că au făcut nişte sondaje de opinie şi au văzut ce personalitate sau ce instituţie să atace şi le-a reieşit din cifre că cea mai vulnerabilă ar fi doamna Renate Weber, care nu este un comunicator, nu e în talk show-uri, ea reprezintă Avocatul Poporului. Ei joacă în continuare tot în logica electorală, nu au nicio treabă cu guvernarea", a afirmat Ciolacu.

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc marţi în şedinţă, pe ordinea de zi aflându-se, printre altele, cererea de revocare din funcţie a Avocatului Poporului şi respingerea rapoartelor de activitate ale Radioului şi Televiziunii Publice. Miercuri va fi convocat plenul reunit, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

Potrivit acestuia, Avocatul Poporului ar trebui schimbat "cât mai repede posibil", având în vedere "atitudinea" Renatei Weber, în perioada de când a fost numită în funcţie. Orban a explicat că solicitarea de revocare a Avocatului Poporului se bazează "pe faptul că a generat excepţii de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională care au fost respinse de CCR, pe atitudinea pe care a avut-o în perioada pandemiei, care a generat extrem de multe probleme în apărarea sănătăţii şi vieţii oamenilor şi, în general, pe conduita partizană pe care a avut-o în raport cu procesul de legiferare şi, mai ales, cu proiectele de lege adoptate de Parlament".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Dle Ciolacu ,această instituție ,Avocatul poporului, e o instituție prea poluanta in spațiul public, că de aia se primește spor de praf!

    Concluzia? Un nou șef care să rezolve problema poluării! 2500 lei spor de praf !? 

    ce faceai prin 2012, cu ce te ocupai? Erai la scoala?

    un Roman pribeag ,Colacule poti ataca la moscova acolo vei avea cistig de cauza destituirea avocatului poporului

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb