Cioloş a discutat cu europarlamentarii români despre consecinţele Brexitului

Andrei Stan
Politică / 8 iulie 2016

Premierul Dacian Cioloş a avut astăzi o întrevedere cu membri români ai Parlamentului European, discuţiile concentratrându-se pe impactul referendumului din Marea Britanie asupra ţării noastre, a statelor membre şi a viitorului Uniunii Europene, informează un comunicat al Guvernului trimis redacţiei.

Premierul subliniat că prioritatea ţării noastre, în contextul negocierilor care vor urma, este asigurarea nediscriminatorie a drepturilor şi cetăţenilor români, dar şi relansarea proiectului european, iar în acest sens Guvernul se bazează şi pe sprijinul europarlamentarilor români, precizează sursa citată.

"Prin activitatea dumneavoastră în Parlamentul European şi legătura directă cu cetăţenii, sunteţi în poziţia de a influenţa în sens pozitiv toate aceste schimbări esenţiale pentru viitorul Uniunii Europene. Este important, de asemenea, ca România să joace un rol activ în relansarea proiectului european şi să arate că este în continuare ataşată valorilor şi principiilor fundamentale ale Uniunii Europene, pledând pentru o Uniune mai puternică, inclusivă şi integrată. În acest context este cu atât mai important să pregătim şi să valorificăm preluarea şi exercitarea Preşedenţiei Consiliului Unuinii Europene în anul 2019", a declarat Dacian Cioloş.

Premierul a menţionat că decizia Marii Britanii de a ieşi din UE poate crea şi oportunităţi economice pentru toate statele membre, inclusiv pentru ţara noastră.

Potrivit Guvernului, printre subiectele discutate au figurat şi funcţionarea spaţiului Schengen/ securitatea frontierelor externe, politica de migraţie şi azil, vizele pentru Canada, Republica Moldova şi relaţia cu UE, Planul Juncker şi revizuirea Cadrului Financiar Multianual post 2020.

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb