Circulaţia navelor maritime la bara Sulina a fost suspendată, din cauza condiţiilor hidrometeorologice de pe Marea Neagră, viscolul creând dificultăţi în traficul naval de pe braţul Chilia al Dunării, potrivit Agerpres.
Potrivit deciziei luate de Administraţia Fluvială a Dunării de Jos din Galaţi, până la îmbunătăţirea condiţiilor hidrometeorologice, nicio navă care tranzitează canalul Sulina sau care se află pe Marea Neagră nu-şi mai poate continua drumul, vasele fiind ancorate în momentul de faţă în locuri de siguranţă, transmite sursa citată.
Circulaţia navelor de călători între municipiul Tulcea şi localităţile din Delta Dunării s-a desfăşurat duminică potrivit graficului, cursa dintre Tulcea şi Periprava, localitate situată la extremitatea fluvială a Deltei româneşti, efectuându-se în condiţii deosebite, informează Agerpres.
''La Ismail (localitate aflată pe malul ucrainean al Dunării - n.r.), trei barje au fost răspândite pe Dunăre cel mai probabil din cauza vântului puternic, iar nava noastră a reuşit să se strecoare printre ele fără probleme'', a declarat pentru Agerpres directorul societăţii Navrom Delta SA, Nicolae Chichi.
Judeţul Tulcea este sub cod portocaliu de ninsori şi viscol începând de sâmbătă noaptea până la sfârşitul zilei de duminică.