Circulaţie va fi închisă pe Autostrada Soarelui, sensul către litoral, în următoarele patru nopţi pentru lucrări. Traficul va fi deviat pe diferite rute, informează news.ro.
"Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că se va închide circulaţia rutieră pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, pe sensul de mers către litoral, începând cu data de 09.05.2022, în intervalul orar 22.00 - 05.00, pentru 4 nopţi consecutiv, în vederea executării lucrărilor de montare a paleelor provizorii", a transmis, luni seară, Centrul Infotrafic.
Traficul va fi deviat pe categorii de vehicule, astfel:
a) MTMA >= 7.5 tone: bld. Theodor Pallady - A2 nod rutier km 12+000 - DN CB - DN 3 Fundulea - A2 Constanţa;
b) MTMA < 7.5 tone: bld. Theodor Pallady - A2 nod rutier km 12+000 - DN CB - DJ 301 Cernica - A2 Constanta.
Pe timpul zilei, între orele 05.00 - 22.00, va fi restricţionată banda de urgenţă a ambelor sensuri de mers, fiind semnalizată temporar, până la finalizarea lucrărilor.