Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, susţine seriozitatea şi responsabilitatea în coaliţia guvernamentală şi reiterează necesitatea unei abordări similare în ceea ce priveşte alianţa electorală, potrivit agerpres.
Prezent la Tulcea la un eveniment de prezentare a candidaţilor PNL la alegerile locale, liderul liberalilor a răspuns astfel după ce primarul comunei Murighiol, Filip Ivanov, a propus, în glumă, ca "în relaţia dintre PSD şi PNL să fim socru mare", transmite sursa.
Conform agerpres, "Eu vreau să fim în continuare un partener foarte serios în această coaliţie de guvernare, iar alianţa electorală trebuie tratată de asemenea. Se poate glumi, pentru că suntem oameni şi avem voie să avem propria interpretare, dar noi am abordat acest construct politic ţinând cont de responsabilităţile şi de contextul în care trăim. Suntem aici la Tulcea, ştim cu toţii care sunt problemele care afectează şi induc temere cetăţenilor din judeţ (războiul declanşat de Rusia în Ucraina - n.r.), motiv pentru care trebuie să privim această asumare politică fiind una foarte responsabilă", a declarat presei, la finalul evenimentului, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.
Potrivit sursei citate, "Am văzut cu toţii ce s-a petrecut în cei trei ani şi jumătate de când primarul Ştefan Ilie conduce primăria şi nu vine doar cu vorbe şi promisiuni. El are o experienţă profesională care l-a confirmat timp de patru mandate la primăria din Luncaviţa. A venit la Tulcea, a angajat întreg efortul personalului din primărie şi toţi cei cu care a putut să lucreze la primărie, are peste 40 de proiecte, fonduri de aproximativ 160 de milioane de euro care vizează elemente de infrastructură şi nu numai, ca atare, ei şi faptele lor vorbesc despre ce trebuie să aleagă tulcenii în data de 9 iunie. PNL a venit cu o echipă de profesionişti, continuă să menţină deschise uşile pentru noi membri şi, pe scenă, aţi văzut că toţi cei care sunt primari sau au fost aleşi să candideze au în spate o carieră profesională, ceea ce, din perspectiva mea, ca om care a încheiat o carieră profesională şi am venit să servesc cetăţenii României, recomand să mergem aşa în continuare, pentru că doar aşa putem să avem rezultate", a transmis preşedintele PNL.
PNL Tulcea a organizat sâmbătă, la Teatrul Jean Bart din municipiu, o prezentare a candidaţilor la alegerile locale, menţionează sursa citată.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.04.2024, 15:03)
Bravo! Mai bine fuzionati. Sunteți la fel.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.04.2024, 15:58)
Sunt fuzionati deja.. PSDNL
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.04.2024, 16:34)
Parca suntem in Germania,
putem vota orice partid,
dar tot cine trebuie ramane la putere,
asta o fi "marea democratie" pe care am visat sub coministi ??
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.04.2024, 08:35)
Asa e. Trebuie liniste si ordine ca in Germania.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.04.2024, 11:45)
Poate ai dreptate,
dar de unde luam banutii,
ptr. linistea plaiurilor mioritice
2. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 13.04.2024, 16:36)
...
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.04.2024, 18:14)
Stima noastră și mândria.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.04.2024, 13:38)
Gen. Ciuca, mai ieri:
Consider atat de sfanta ONOAREA SI DEMNITATEA de a fi Seful Statului Major al Apararii, incat indiferent de ceea ce mi s-ar propune, nu voi face altceva. Nu voi face politica !!!!
Ciuca, presedintele PNL, astazi: " Un partener foarte serios în coaliţia guvernamentală"
Domnule, ori onoare si demnitate militara, ori tradare (a armatei si rezervistilor) si mocirla politica romaneasca.
Alege, ca sa stim si noi ce sa alegem.