Clash of the Giants

Dr. Radu Enache
Internaţional / 18 decembrie 2020

Clash of the Giants

Civilizaţia europeană şi civilizaţia modernă, în general, s-au edificat pe o logică a conflictului mai degrabă decât pe cea a competiţiei. Nuanţa este foarte importantă. Un conflict, chiar de durată, poartă în sine scopul unui final categoric: win or lose! Un final după care învinsul este scos din joc. Într-o competiţie, scopul nu este lichidarea celuilalt, ci întrecerea. Întrecerea presupune măsurarea performanţei, existenţa unor reguli şi a unui arbitru. Nu în ultimul rând, presupune existenţa unui beneficiar, a unui "public". Jocurile Olimpice nu sunt un conflict, sunt o competiţie. Nu întâmplător, unul dintre sloganurile acestora pune accentul pe continuitate şi participare, nu pe câştig.

Dacă privim istoria din perspectivă, putem vedea sensul civilizaţiei ca o trecere de la prevalenţa conflictului spre prevalenţa competiţiei. Dar istoria oamenilor nu este niciodată liniară sau uşor de înţeles. Lumea unei competiţii libere este încă departe şi dreptul forţei apără monopolul.

Anul 2020, anul pandemiei, a fost şi anul unui război purtat în surdină, puţin vizibil pentru marele public. Un război purtat de cea mai mare putere statală a lumii şi aliaţii ei împotriva unei companii private care are ca obiect de activitate producţia şi comercializarea de echipamente electrotehnice şi electronice. USA & Allies vs. Huawei!

Dacă fraza de mai sus ar fi fost enunţată acum douăzeci de ani, ar fi stârnit hohote de râs. Şi asta nu pentru că, atunci, Huawei era o companie modestă şi necunoscută marelui public. Ci pentru că atunci ar fi părut de neconceput pentru orice cetăţean al lumii libere ca, pe timp de pace, ditamai statul american să se înverşuneze împotriva unei companii private care nu produce nici arme, nici droguri, nici obiecte periculoase. O companie care a creat locuri de muncă legale şi bine plătite în toată lumea şi care şi-a plătit conştiincios toate impozitele, taxele şi obligaţiile către statele în care operează.

În 2020, statul american a impus Huawei sancţiuni incredibile, care vor rămâne, cu siguranţă, în istorie, nu numai prin amploarea lor, ci şi, mai ales, prin absurditatea lor economică, vizavi de regulile generale ale comerţului în secolul 21. Iar absurdul porneşte de la faptul că SUA sunt cele care au patronat înfiinţarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO) şi astăzi ele sunt cele care încalcă cel mai grav prevederile acestui for.

Totul a pornit în momentul în care Huawei a ajuns lider mondial în echipamentele destinate tehnologiei 5G. Un rezultat realizat prin munca unor echipe complexe de cercetători şi ingineri, dar şi printr-o politică inteligentă de marketing care a sesizat din timp o nişă de piaţă şi a permis alocarea strategică a resurselor pentru a atinge excelenţa în acel domeniu. Marele deranj pe care l-a produs Huawei este că echipamentele 5G ale companiei sunt cele mai bune din lume la ora actuală, într-unul dintre domeniile de vârf în care, până acum trei ani, firmele americane deţineau supremaţia.

Între timp, Huawei a ajuns lider de piaţă şi în alte domenii, inclusiv cel, foarte familiar publicului, al telefoanelor inteligente. E necesar să subliniem că orice fel de producător de asemenea echipamente nu-şi propune să producă el însuşi toate piesele, reperele sau tehnologiile care intervin în produsul finit. Într-un "smartphone" se află sute de piese fizice şi, probabil, zeci de tehnologii, brevetate ad hoc. Smartphone-urile şi alte dispozitive ultra hi-tech sunt accesibile astăzi majorităţii locuitorilor planetei, tocmai datorită cooperării globale pe o piaţă deschisă.

În aceste condiţii, Administraţia SUA a închis piaţa americană pentru produsele Huawei, a interzis companiilor americane să fie furnizori de orice fel pentru gigantul chinez, dar, mai mult decât atât, a interzis şi furnizorilor din terţe ţări să exporte către compania din Shenzhen orice fel de itemi care ar conţine o tehnologie americană. Practic, vorbim despre o blocadă totală, impusă şi coordonată de Administraţia de la Washington.

De o parte avem o superputere economică, politică şi militară care dispune de toate pârghiile de constrângere şi intimidare, de cealaltă parte avem o companie care fabrică şi vinde produse de (larg) consum. Este o asimetrie evidentă, care nu are nimic de-a face cu piaţa liberă. Conform principiilor liberale, dacă vrei să te impui pe o piaţă, trebuie să produci mai bine şi cu costuri mai mici decât competitorii tăi. În cazul Huawei, Washingtonul eludează aceste principii.

Şi, totuşi, ce reproşează SUA producătorului chinez? În esenţă, două chestiuni, ambele imposibil de dovedit.

Prima este suspiciunea de spionaj. Conform americanilor, echipamentele chinezeşti ar putea conţine dispozitive care ar afecta securitatea reţelelor de comunicaţii pe care sunt instalate. La această acuzaţie, Huawei a spus: OK, e dreptul oricui să fie prudent! Nu avem nimic împotrivă ca echipamentele noastre să fie controlate în mod special şi monitorizate în cursul exploatării. Dar USA&Allies nu au acceptat această propunere.

În plus, am spune, este absurd să presupui că o companie care ar putea să realizeze nişte dispozitive super-spion nedetectabile, nu poate să-şi producă chip-urile necesare unei producţii de serie.

A doua chestiune este acuzaţia că Huawei este o companie sprijinită pe ascuns, prin practici necomerciale, de statul chinez. În acest caz, mobilizarea statului american şi a aliaţilor săi, în mod oficial, prin sancţiuni incompatibile cu principiile comerciale, împotriva unei companii cum poate fi catalogată?

În această situaţie, Huawei nu poate decât să se adreseze, legal, instanţelor comerciale internaţionale. Dar Huawei mai face ceva: îşi vede de treabă! A început să cerceteze şi să proiecteze tehnologiile şi itemii pe care, până acum, le procura din import. La urma, urmei, compania a ajuns un gigant mondial plecând de la un mic atelier. De ce n-ar reuşi să îşi dezvolte şi o divizie pentru tehnologiile de care nu dispune astăzi?

Lumea viitorului va fi o lume a interdependenţelor sau nu va fi deloc! Nu ştim cum se va încheia confruntarea dintre Administraţia americană şi Huawei. Dar ştim că, în istorie, victoria finală nu a fost a celor care au declanşat războaie şi au ridicat ziduri, ci a celor care au făcut pace şi au creat legături între oameni.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Va recomand cartea:

    Grunch of Giants Paperback – 

    by R. Buckminster Fuller  

    Ceva banuieli aveti dumneavoastra in articol! 

    Si Iphone si alte dispozitive deja sunt "spioni" sub paravane comerciale de vanzare de informatii culese! 

    Lasa telefonul pe masa si vorbeste de "pantofi" si in 24 de ore cand intri pe net ai reclama "pantofi".  

    Fub o forma sau alta intram in era incalcarii intimitatii personale sub pretexte comerciale de tranzactii cu informatii personale sensibile. 

    Ambele tabere mint, ambele au dreptate in fiecare punct de vedere! 

    Cel mai mare spionator mondial al imperialismului capitalist e Google, fara indoiala.

    Cititi cartea "The Age of Surveillance Capitalism" scrisa de Shoshana Zuboff si o sa va dati seama de mizeria imperialismului capitalist.  

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb