Claudiu Cazacu, XTB: "Preţul petrolului pune băncile centrale în dificultate, cu efect pe dobânzi"

F.D.
Materii Prime / 19 septembrie 2023

Claudiu Cazacu, XTB: "Preţul petrolului pune băncile centrale în dificultate, cu efect pe dobânzi"

În timp ce analiştii încă dezbat ridicarea sau menţinerea dobânzii de referinţă în SUA, zona euro şi alte economii majore ale lumii, creşterea preţului petrolului transmite un semnal de îngrijorare. Potrivit lui Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România, dacă acesta rămâne la valori ridicate, trendul descendent al inflaţiei ar putea fi inversat, ceea ce ar crea dificultăţi băncilor centrale. Iar asta ar complica semnificativ tabloul macroeconomic al primei jumătăţi a anului viitor.

Resursele energetice scumpe au ocupat primul loc în topul preocupărilor anul trecut, însă temperarea preţurilor din a doua jumătate a lui 2022 a permis o încetinire a inflaţiei. Totodată, a creat premisele stopării creşterilor de dobânzi în SUA şi Europa. Preţurile petrolului şi produselor derivate revin, însă, în atenţie acum, la începutul toamnei. "Ţiţeiul Brent a continuat avansul hotărât, ajungând marţi dimineaţă la un vârf de 95,14 de dolari/baril, însemnând un avans de aproape 25% în ultimele trei luni şi de 10,6% faţă de 1 ianuarie", informează Claudiu Cazacu.

Băncile centrale sunt conştiente că unele sectoare economice resimt tot mai puternic impactul scumpirii creditării. Însă, din cauza unor cotaţii în creştere la ţiţei, ar putea fi forţate să menţină sus o perioadă mai îndelungată costul creditului sau, în scenariul mai sever, chiar să îl crească din nou. "Aceasta ar fi o lovitură care ar mări riscul de recesiune în SUA şi ar crea o perioadă şi mai dificilă în economia europeană, şi aşa vulnerabilizată după încercările anului trecut", subliniază analistul XTB România.

Dinamica preţurilor este cu atât mai importantă cu cât China se luptă cu un deficit de încredere a consumatorilor şi cu reverberaţii ale problemelor din sectorul imobiliar. În plus, în Europa, industria limitează ritmul de creştere al economiilor. Având în vedere tăierile prelungite de producţie din partea Arabiei Saudite şi Rusiei până la finele anului şi ipoteza unui consum mai mare din partea Chinei, de exemplu - apropiat de reperele obişnuite, pre-pandemie - preţurile ar fi putut fi sensibil mai sus. Cu aceşti factori cumulativi, Brent, cel mai probabil, s-ar fi plasat peste 100 de dolari pe baril.

În privinţa motorinei, oferta relativ mai redusă a dus la creşteri şi mai mari de preţ. Efectele se văd inclusiv în sortimente de petrol care permit un randament mai ridicat de produse diesel, precum ESPO şi Murban. ESPO, furnizat de Rusia, şi Murban, din Abu Dhabi, au ajuns mai scumpe decât ţiţeiul Brent. Potrivit lui Claudiu Cazacu, motivele pentru dinamica mai accentuată a motorinei faţă de benzină ţin de stocurile reduse, după ce unele rafinării au produs mai puţin pe perioada verii deosebit de călduroase, iar o parte dintre rafinării au fost închise în ultimii trei ani, pe lângă unele perturbări logistice. Pe termen scurt, pare că tendinţa ar putea continua, crescând diferenţa dintre benzină şi motorină, inclusiv în România.

"În ciuda trendului emergent al combustibililor alternativi şi al vehiculelor electrice, utilizarea produselor de tip diesel în transportul rutier şi maritim de mărfuri este dominantă. Astfel, în costul produselor intră, în proporţie variabilă, preţul motorinei, iar pentru inflaţie această tendinţă înseamnă un risc ascendent, care complică tabloul pentru băncile centrale", subliniază consultantul de strategie al XTB România.

Rezerva Federală va decide miercuri noua direcţie de politică monetară în SUA. Este aşteptată o menţinere la 5,25 - 5,5% a referinţei pentru dobânzi, în condiţiile în care Statele Unite se confruntă cu o grevă în industria auto, care implică 13.000 lucrători şi care s-ar putea extinde dacă nu este găsită o soluţie. Totodată, există un nou risc de blocare a sectorului public dacă, până la 30 septembrie, nu apare o înţelegere în Congres cu privire la legile bugetare. Economia SUA se confruntă şi cu repornirea plăţilor pentru împrumuturile de studii, după o pauză de trei ani, care va absorbi la rându-i lichidităţi, reducând consumul.

Între timp, peste Ocean, preţul motorinei pentru această perioadă a anului nu a fost niciodată mai sus. Efectul majorărilor deja efectuate se acumulează în timp, iar optimismul consumatorilor, esenţial pentru mersul economiei, poate fi afectat de o grevă prelungită. Indicatorul de încredere realizat de Universitatea din Michigan este deja în scădere de trei luni. Inflaţia ar urma să coboare spre 3,7% luna aceasta, potrivit estimării Cleveland Fed, însă orizontul mai îndelungat e incert.

"În absenţa acestui trend de scumpire a carburanţilor, decizia Fed ar fi fost simplă, înclinând în direcţia unei pauze în decizia de modificare a dobânzilor, fără a promite însă că trendul de majorare s-a oprit. Având în vedere scumpirile recente şi restul coordonatelor, mesajul Rezervei Federale ar putea semnala că rămâne în discuţie o nouă ridicare de dobândă în luna noiembrie", mai arată analistul XTB România.

Joi, Banca Angliei este aşteptată să livreze o nouă majorare de dobândă, dar ce va urma după e şi mai important. "Economia, apăsată de scumpirea creditului, a înregistrat cea mai aspră contracţie din ultimele şapte luni şi ar avea nevoie de cel puţin o pauză. Astfel, e destul de clar că o revenire a inflaţiei cauzată de petrol ar avea efecte dureroase", punctează Claudiu Cazacu.

Tot joi, Banca Elveţiei este de aşteptat să crească dobânda, semnalizând o pauză ulterioară. La adăpostul francului elveţian, presiunile inflaţioniste sunt atenuate, iar banca centrală de la Berna are spaţiul de acţiune limitat de nevoia de a opri o apreciere prea puternică a monedei. În Japonia, deşi nu se aşteaptă o modificare a dobânzii, comentarii despre o eventuală modificare a politicilor de ţintire a dobânzii ar putea avea efect asupra yenului. Inflaţia în sectorul serviciilor a ajuns la 2%, ceea ce ar permite o abordare mai restrictivă, care ar avea în cele din urmă efecte ample asupra pieţelor globale. Însă, potrivit lui Cazacu, e posibil ca modificările să apară la şedinţe ulterioare, nu în această vineri.

China ar urma să menţină ratele de dobândă - după ce a mers recent cu unele măsuri de relaxare, în sens opus faţă de majoritatea băncilor centrale majore. Turcia ar putea aduce dobânzile aproape de 30%, pentru o domoli inflaţia care a ajuns la 59% în august.

Pentru băncile centrale din aproape toată lumea, trendul petrolului în lunile următoare va fi esenţial pentru decizii de mare importanţă pentru economiile care resimt deja povara dobânzilor, după o creştere a îndatorării în ultimii ani. Dacă tendinţa de scumpire va continua, relaxarea monetară va aştepta, şi chiar noi creşteri de dobândă ar deveni, în unele cazuri, necesare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb