CLAUDIU NĂSUI, MINISTRUL ECONOMIEI: "Salrom va fi listată la Bursa de Valori Bucureşti"

A.I.
Piaţa de Capital / 7 iulie 2021

"Salrom va fi listată la Bursa de Valori Bucureşti"

"Procedurile de listare vor dura cel puţin un an"

Compania de stat Salrom (Societatea Naţională a Sării) va fi listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) spune Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Ministrul a scris: "Salrom este o companie de stat pe care am început să o reformăm anul acesta. Noua conducere a început deja procedurile pentru extinderea activităţii în zona exploatării grafitului. Asta va permite României să se reindustrializeze şi să facă parte din lanţul de producţie al bateriilor".

Claudiu Năsui a adăugat: "Luni a fost aprobată începerea procedurilor de listare la bursă a companiei Salrom. Concret, vom putea cumpăra şi vinde acţiuni la Salrom pe Bursa de Valori într-un mod deschis şi transparent. Listarea la bursă este un lucru foarte bun pentru companie, înseamnă transparenţă, reguli clare şi, cel mai important, acces la investitori privaţi".

Ministrul spune că a avut întâlniri cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), care va ajuta statul în procesul listării Salrom la BVB.

"Sistematic vom scoate companiile de stat din secolul al XIX-lea şi le ducem în secolul XXI. Procedurile de listare vor dura cel puţin un an. Iar la final vom avea o companie modernă care îşi va putea finanţa uşor investiţiile. Până atunci, Salrom are nevoie de reformă, ceea ce noua conducere a început deja să facă, lucru pentru care îi felicit şi îi asigur de toată susţinerea mea", a mai scris Claudiu Năsui.

În prezent, Ministerul Economiei deţine 51% din Salrom, iar Fondul Proprietatea are 49% din Compania Naţională a Sării.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Daca listarea sarii va dura cel putin 1 an, cat va dura listarea piperului?

    1. Pai ani multi ... pana se armeaza, pleaca si ajunge o corabie a Companiei Indiilor de Vest in India, apoi pana se intoarce, daca se intoarce.

      Excelent comentariu!

      Într-adevăr, intr-un an va veni alt guvern sau ministru care va anula / lua de la capăt. 

      Cum sa spui cu durează 1 an?! 

    Noi cei care cumpărăm acțiuni la ocnele de sare ,după, ne numim acționari, vom avea drepturi, sau ocnasi adică fără!

    De ce se mai obosesc sa o listeze pe bursa? Mai bine o dau de pomana direct celor carora le-au promis-o.... ce atata regie?!

    1. Care sunt aceia ?

    Mister Bean habar nu are ce vorbeste.

    salromul nu e o vaca de muls pentru buget. la profit de 12 milioane pe an., cand ai 51%, iei aproape nimic. dar atat poate si mr.bean, alias micul securist.

    Cu câinii ăștia din usr nu mai poți să faci nici o smecherie.

    1. Ha

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9752
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5471
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3043
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9437
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.5996

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb