Curtea Constituţională a decis că opoziţia are dreptate: este neconstituţional ca preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului să poată fi revocaţi la propunerea a jumătate plus unu din numărul de parlamentari. Înseamnă că totul rămîne ca pînă acum: cei doi social-democraţi - Adrian Năstase la Deputaţi şi Nocolae Văcăroiu la Senat - sînt şi vor mai fi şefii legislativului. Şi aceasta după unsprezece luni de irosire a forţelor în lupte politice sterile, timp în care ţara a avut nevoie de sprijin după inundaţii catastrofale, gripă aviară şi, mai nou, conflicte sociale.
Odiseea revocării a început imediat după constituirea actualei coaliţii de guvernămînt. Ea a urmat mai mulţi paşi.
Imediat după ce coaliţia majoritară s-a instalat la putere şi s-a pus problema înlocuirii celor doi şefi ai legislativului. Liderii coaliţiei explicau că funcţiile de conducere ale Camerei Deputaţilor şi Senatului trebuie să reflecte distribuţia politică din Parlament.
Încă din primăvară, liderii coaliţiei ajung la ideea modificării regulamentului celor două Camere. Ei doresc modificarea prevederii care stipulează că preşedinţii Camerelor nu pot fi revocaţi de cît pentru acte de indisciplină sau la propunerea grupului parlamentar din care fac parte. Ideea ar fi ca înlocuirea lor să se poată produce şi la propunerea a jumătate plus unu din numărul de parlamentari.
La începutul verii toată lumea credea că această discuţie poate fi evitată. Soluţia ar fi fost alegerile anticipate, dar premierul Tăriceanu se răzgîndeşte să mai demisioneze.
Coaliţia încearcă să convoace la sfîrşitul lunii august o sesiune parlamentară extraordinară, în aşa fel încît la începutul lunii septembrie noul regulament să fie votat. Tot atunci încep să se vehiculeze pentru prima dată numele celor care îi vor înlocui pe cei doi social-democraţi: democratul Radu Berceanu la Senat şi trei liberali pentru Camera Deputaţilor: Mona Muscă, Dan Radu Ruşanu şi Bogdan Olteanu. Visele nu devin, însă, realitate: coaliţia nu reuşeşte să convoace sesiunea.
O dată cu începerea sesiunii normale a Parlamentului din luna septembrie, încep şi dezbaterile pentru modificarea regulamentului. Lipsa de experienţă politică a coaliţiei se face simţită: dacă au crezut iniţial că lucrurile se vor rezolva peste noapte, uşor-uşor se trezesc la realitate. Opoziţia trage de timp, propunînd sute de amendamente şi iniţiind moţiuni.
După aproape două luni în care Parlamentul a fost realmente blocat, coaliţia înţelege că trebuie să ajungă la o înţelegere politică: textul noului regulament să fie adoptat în forma propusă de coaliţie, sub rezerva de a se aştepta ulterior decizia Curţii Constituţionale. În consecinţă, regulamentul este adoptat imediat iar opoziţia sesizează Curtea de neconstituţionalitatea anumitor articole.
14 noiembrie, tîrziu în noapte. Curtea Constituţională anunţă că opoziţia a avut dreptate. Ea consideră că modificările regulamentelor celor două Camere privind revocarea preşedinţilor nu sînt conforme cu legea fundamentală.
Prin aceasta se pune pecetea unei noi ratări: lumea a votat portocaliu pentru schimbare. A votat portocaliu pentru intransigenţă şi luptă împotriva corupţiei. În nici un caz pentru incompetenţă.