Codaşii Europei la inovaţie

Ziarul BURSA #Miscellanea / 13 martie 2019

Ţara noastră se afla în 2016 pe ultimul loc în Uniunea Europeană în funcţie de ponderea companiilor inovatoare în totalul acestora, de numai 10%, fiind cu mult sub media europeană de 51%, potrivit datelor publicate de biroul european de statistică Eurostat.

Cercetarea, numită Community Innovation Survey 2016, a inclus date ample referitoare la activităţile de inovaţie ale companiilor cu cel puţin 10 angajaţi, aferente perioadei 2014-2016. În intervalul 2012-2014, în medie 49% dintre companiile europene au avut activităţi de inovaţie. Ponderea companiilor inovatoare a crescut sau s-a menţinut constantă în 20 de state membre şi a scăzut în opt.

Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Estonia, Portugalia, Finlanda şi Croaţia. Datorită unor creşteri de la 54% la 67% în Portugalia şi de la 55% la 65% în Finlanda, cele două ţări au urcat acum între primele cinci state cu ponderi mari ale companiilor inovatoare. În perioada 2014-2016, cele mai mari ponderi ale companiilor cu activităţi de inovaţie au fost consemnate în Belgia (68% dintre companii), Portugalia (67%), Finlanda (65%), Luxemburg (64%) şi Germania (64%). În aceeaşi perioadă, ponderi de sub 30% au înregistrat Româ­nia (10%), Polonia (22%), Bulgaria (27%) şi Ungaria (29%).

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2179
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9460
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.4406

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb