Colaborarea transfrontalieră în sectorul clusterelor: Experienţe şi perspective între România şi Republica Moldova

R.S.
Miscellanea / 16 iulie

Colaborarea transfrontalieră în sectorul clusterelor: Experienţe şi perspective între România şi Republica Moldova

În data de 9 iulie a.c., a avut loc, în cadrul programului Cluster Management Training, o întâlnire a reprezentanţilor din Republica Moldova cu reprezentanţii clusterelor româneşti Clustero, Inter-Bio şi Wallachia eHub, precum şi cu reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). În cadrul evenimentului, a fost prezentată experienţa USH Pro Business şi Inter-Bio în coagularea atât a consorţiilor regionale de clustere (Wallachia Hub pentru regiunea Sud Muntenia), cât şi a consorţiului tematic Inter-Bio dedicat agro-ecologiei la nivel naţional, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Potrivit comunicatului, au fost prezentate obiectivele agroecologiei şi agriculturii bio în România, precum şi modalităţile prin care managerii de clustere, reuniţi în consorţii tematice, pot inova pe lanţul valoric, atât în domeniul producţiei şi procesării, cât şi al internaţionalizării.

De asemenea, au fost trecute în revistă detalii despre proiectele cu finanţare europeană accesate de unele din clusterele româneşti, precum PROSME-EEN, WeH sau Agroecology-TRANSECT. Reprezentanţii din Republica Moldova au fost familiarizaţi cu conceptele de digitalizare, tranziţie verde, Digital Maturity Assessment, dar şi cu alte instrumente şi bune practici utilizate de clusterele din România. În final, participanţii au discutat liber despre oportunităţi de colaborare şi schimb de experienţe în viitor, privind modul de managerizare a unui cluster sau consorţiu de clustere.

"Nu este prima dată când consorţiile sus-amintite au făcut schimb de experienţă cu colegii din Republica Moldova şi îmi face plăcere să amintesc că, în perioada 20 - 21 ianuarie 2022, o delegaţie de producători din Republica Moldova a vizitat facilităţi de producţie din judeţul Prahova prin implicarea consorţiilor noastre de clustere. Vom continua să colaborăm cu colegii noştri moldoveni pentru a putea dezvolta împreună soluţii inovative care să permită afirmarea membrilor clusterelor din ambele ţări pe plan internaţional", a declarat Costin Lianu în calitate de preşedinte a celor două consorţii sus-amintite, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb