Combinatul "Mechel", afectat de sistarea gazelor

A.G.R.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 ianuarie 2009

Salariaţii de la Mechel Târgovişte nu îşi vor putea relua lucrul în luna ianuarie din cauza problemelor de livrare a gazelor, astfel că circa 3.000 de metalurgişti vor sta acasă, primind 75% din salariu.

Compania cu capital rusesc Mechel Târgovişte a fost menţionată de ministrul Economiei, Adriean Videanu, ca aflându-se între cele a căror activitate nu va fi reluată din cauza crizei gazelor provenite din Rusia.

"De anul trecut, de pe 20 decembrie, am intrat în şomaj şi aveam un grafic de reluare a activităţii în luna ianuarie, începând cu oţelăria, laminoarele şi restul secţiilor la sfârşitul lunii, de pe 24 ianuarie", a declarat liderul de sindicat de la Mechel, Mihai Toma, citat de Agerpres. Domnia sa a adăugat: "Acum, că a intervenit şi anunţul ministrului Economiei că se sistează aprovizionarea de gaze către anumite societăţi, printre care şi Mechel, nu ştiu dacă mai putem să realizăam acest program. Conducerea societăţii nu ne-a anunţat nimic până acum, o să le cerem punctul de vedere. Pe noi ne-ar bucura dacă am putea relua activitatea cât mai repede, pentru că ne afectează că luăm 75% din salariu".

Acesta spune că două sunt motivele pentru sistarea activităţii de producţie. Criza economică a dus, la sfârşitul anului trecut, la diminuarea comenzilor, având şi acum produse pe stoc, iar acum această criză a gazelor loveşte şi ea în activitatea metalurgică.

"În metalurgie consumul de gaze este mare, de exemplu pentru o tonă de produs finit se consumă 100 de metri cubi de gaze. În mod normal producţia la Mechel este de circa 40.000 de tone pe lună, deci consumul de gaze este apreciabil"", a adăugat liderul de sindicat de la Mechel.

Toma a mai precizat că, în aceste condiţii, nici măcar nu ştie sigur dacă pe 24 ianuarie se va relua activitatea, sperând că un program va fi comunicat în perioada următoare.

Prin profilul său de fabricaţie, Mechel Târgovişte este unic producător în România de oţeluri de scule, oţeluri rapide, bandă electrotehnică şi are un disponibil important pentru export, în special în gama oţelurilor speciale.

Combinatul a fost preluat în 2002 de firma elveţiană Conares Trading, care a devenit ulterior operatorul grupului metalurgic rus Mechel.

Principalii acţionari ai Mechel Târgovişte sunt compania Mechel International Holdings AG, care deţine 86,60% din capitalul social şi SIF Oltenia (SIF5), cu o participaţie de 8,92%. De asemenea, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) deţine 4,05% din acţiunile companiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb