Comisia Europeană a aprobat proiectul de reabilitare a sectorului de drum Zalău-Răstoci

Laura Boico
Politică / 26 iulie 2016

Comisia Europeană a aprobat, astăzi, proiectul retrospectiv de reabilitare a sectorului de drum Zalău-Răstoci, parte a Drumului Naţional 1H (DN 1H), în valoare de 51,6 milioane de euro, potrivit unui comunicat al CE, citat de surse din presă.

Conformei sursei, contribuţia Uniunii Europene la realizarea acestui proiect este de 29,3 milioane euro, prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

"Prin alocarea acestor bani din FEDR, ca urmare a deciziei Comisiei Europene, România îşi va recupera cheltuielile efectuate iniţial din bugetul naţional pentru acest proiect. Reabilitarea celor 54 de kilometri de drum naţional este importantă nu doar pentru cei aproape 250 de mii de locuitori ai judeţului Sălaj, ci şi pentru operatorii internaţionali de transport. Proiectul contribuie astfel la crearea unui sistem naţional de transport sustenabil, atât în beneficiul populaţiei, cât şi al mediului de afaceri", a declarat comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.

Proiectul este cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial "Transport" 2007-2013, în cadrul Axei prioritare 2 "Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în scopul dezvoltării unui sistem de transport durabil".

României i-au fost alocate 20 de miliarde de euro prin fondurile politicii de coeziune în perioada 2007 - 2013 şi alte 23 de miliarde (la preţuri curente) în perioada 2014 - 2020.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb