Comisia Europeană investighează retailerul online chinez Shein

A.B.
Internaţional / 5 februarie

Comisia Europeană investighează retailerul online chinez Shein

Comisa Europeană a anunţat miercuri că va investiga retailerul online Shein din China pentru presupusa încălcare a normelor UE de protecţie a consumatorilor, transmite DPA.

Există motive rezonabile privind încălcarea reglementărilor UE în privinţa condiţiilor contractuale incorecte, a referirilor legate de preţ şi a practicilor comerciale neloiale, le-a spus jurnaliştilor un oficial UE.

Investigaţia va fi realizată de autorităţile naţionale protecţie a consumatorilor din blocul comunitar, sub supervizarea Comisiei. Oficialii Shein au fost informaţi în legătură cu ancheta, a precizat Executivul comunitar.

Încă din iunie 2024 Comisa Europeană a cerut Shein informaţii detaliate privind abordarea sa legată de combaterea produselor ilegale, a manipulării consumatorilor şi a trasabilităţii produselor.

Şi retailerul online chinez Temu este investigat pentru campanii false de reduceri, recenzii false, lipsa de informare sau informarea greşită privind drepturile legale ale consumatorilor.

Comisia Europenă a anunţat miercuri că ar dori să introducă o taxă de manipulare nediscriminatorie, pentru articolele de comerţ electronic importate în UE direct către consumatori, pentru a putea finanţa costurile cu controalele vamale extinse împotriva produselor ilegale, scrie DPA.

Potrivit Executivului comunitar, vămile sunt inundate de milioane de mici colete importate în fiecare zi de Europa, provenind în special din China. O parte din aceste colete nu respectă normele europene sau reprezintă un pericol pentru consumatori. Sumele colectate de pe urma taxei de manipulare ar urma să permită acoperirea costurilor în creştere cu 'supravegherea conformităţii a miliarde de astfel de transporturi cu normele UE', a informat Comisia într-un comunicat.

Anul trecut, aproximativ 4,6 miliarde de trimiteri cu valoare mică, adică bunuri cu o valoare care nu depăşeşte 150 euro, au intrat pe piaţa UE, echivalentul a 12 milioane de colete pe zi. Această cifră este de două ori mai mare decât în 2023 şi de trei ori mai mare decât în 2022, iar multe dintre aceste bunuri s-au dovedit a fi neconforme cu legislaţia europeană. Această creştere exponenţială ridică numeroase semne de întrebare. În principal, din ce în ce mai multe produse dăunătoare intră în UE.

Mai mult, vânzătorii europeni, care respectă standardele ridicate în materie de produse, riscă să fie afectaţi de practicile neloiale şi de vânzarea de bunuri contrafăcute prin intermediul pieţelor online. În cele din urmă, numărul mare de colete expediate şi transportate are o amprentă ecologică şi climatică negativă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7728
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2971
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9880
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.2758

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb