Donald Trump şi Giorgia Meloni au o ''relaţie foarte specială''

A.B.
Internaţional / 17 aprilie

Donald Trump şi Giorgia Meloni au o ''relaţie foarte specială''

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, şi şefa guvernului italian Giorgia Meloni au o ''relaţie foarte specială'' şi intenţionează să colaboreze în chestiuni precum încheierea războiului din Ucraina, a declarat un înalt oficial american, în timpul vizitei de joi la Casa Albă a premierului italian, relatează ANSA, de la care transmitem cele ce urmează.

Trump a descris-o mai demult pe Meloni ca fiind ''fantastică'', afirmând despre ea că a luat Europa ''cu asalt'', iar Meloni a afirmat la rândul ei despre relaţia cu Trump ca fiind foarte puternică.

Liderul de la Casa Albă o găzduieşte joi pe şefa executivului italian, un aliat apropiat care vrea să acţioneze ca intermediar între Washington şi Europa, pe fondul tensiunilor legate de tarifele SUA.

Uniunea Europeană a celor 27 se confruntă cu taxe de import de 25% la oţel, aluminiu şi maşini, precum şi creşteri de tarife la aproape toate celelalte bunuri, în cadrul politicii lui Trump de a 'lovi' în ţările despre care susţine că impun bariere ridicate în calea importurilor SUA.

Meloni, conservatoare în vârstă de 48 de ani, de care Trump s-a apropiat, a fost singurul lider al Uniunii Europene invitat la inaugurarea lui Trump, în ianuarie, iar decizia lui Trump de săptămâna trecută de a amâna aplicarea tarifelor globale cu 90 de zile a atenuat în oarecare măsură presiunea asupra lui Meloni.

În afară de comerţ, cei doi lideri au pe agenda discuţiilor creşterea cheltuielilor pentru apărare din Europa, o solicitare repetată din partea lui Trump, precum şi încetarea războiului din Ucraina şi reconstrucţia acestei ţări.

Întâlnirea lor are loc cu o zi înainte ca Meloni să-l găzduiască la Roma pe vicepreşedintele J. D. Vance, pentru discuţii ce ar putea fi esenţiale pentru a stabili dacă ea poate juca un rol de mediator între Statele Unite şi Europa, potrivit sursei citate.

În acelaşi timp, pe plan intern, Meloni se confruntă cu presiuni acasă pentru a proteja economia Italiei bazată pe export şi care anul trecut a avut un excedent comercial de 40 de miliarde de euro cu SUA.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. De aia trebuie ca si Ronania sa fie condusa de AUR, nu de astia de acum, care ne izoleaza international. Sunt prieteni doar cu Macron, care oricum ii foloseste si are zero respect pentru ei si care mai are doi ani maximum la putere.

    1. De acord! Eu si familia mea extinsa (sotia Ifigenia, copiii Maricica, Gigel si Lenuta, soacra Clitemnestra, purcelul Ghita si cainele Azor) votam cu Diana. (Zeita, nu frectia.)

      Adevarata presedinta AUR.

      Cand deschide gura Simeon spune doar prostii si banalitati

      Fereasca D-zeu de un asa presedinte 

      "Cand deschide gura Macron/Ursula spune doar prostii si banalitati

      Fereasca D-zeu de asa politicieni" 

      asa mai are si ceva logica si adevar, 

      fratele meu drag,

      Sarbatori Pascale Fericite !!!! 

      Dacă ne gândim bine toți spun prostii și banalități, se sabotează unii pe alții și rezultatul o să-l vedem la alegeri

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb