Comisia Juridică a Senatului a avizat favorabil cererea de reţinere şi arestare preventivă a lui Şova

Ziarul BURSA #Politică / 24 noiembrie 2015

Comisia Juridică a Senatului a avizat favorabil cererea de reţinere şi arestare preventivă a lui Şova

Actualizare 14:58

Comisia Juridică din Senat a avizat favorabil cererea DNA de reţinere şi arestare preventivă a lui Dan Şova, cu 5 voturi pentru, 2 împotriva şi 3 abţineri, transmit televizunile de ştiri.

-------------

Actualizare 11:05 Dan Şova şi-a studiat 30 de minute dosarul la Comisia juridică a Senatului

Social-democratul Dan Şova şi-a studiat dosarul, marţi, la Comisia juridică a Senatului, aproximativ 30 de minute.

El poate reveni la comisie pentru studierea dosarului până la ora 14,00, când urmează să fie audiat de către senatorii jurişti.

---------

Actualizare 10:04 Dan Şova s-a prezentat la Comisia juridică a Senatului pentru a-şi consulta dosarul

Senatorul PSD Dan Şova s-a prezentat, marţi dimineaţă, la Comisia juridică a Senatului pentru a-şi studia dosarul.

El nu este însoţit de avocat.

Social-democratul urmează să fie audiat de către senatorii jurişti la ora 14,00. Comisia juridică va întocmi ulterior un raport consultativ pe care îl va înainta Biroului permanent pentru a fi introdus pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe de plen a Senatului.

Dosarul care îl vizează are şapte volume însumând aproximativ 3.000 de pagini.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a sesizat procurorul general pentru a cere preşedintelui Senatului încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova.

(I.D.)

--------

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc, a declarat, ieri, că senatorul Dan Şova va veni în această dimineaţă la comisie pentru a-şi vedea dosarul, iar după-amiază vor avea loc audierile şi votul pe raport.

"Am deschis acum dosarele, am citit referatul, unii colegi au rămas încă la studiu şi probabil că vor mai rămâne. Mâine (marţi - n.r.), la ora 9.00, va veni domnul Şova, iar mâine la ora 14.00 vor avea loc audierile şi votul pe raport", a declarat Boboc la Senat, potrivit Mediafax.

Boboc a precizat că tot astăzi va fi întocmit raportul Comisiei juridice şi înaintat Biroului Permanent, care urmează apoi să decidă ca votul să aibă loc la următoarea şedinţă de plen, probabil miercurea viitoare.

De asemenea, Cătălin Boboc a spus că PNL va vota favorabil în plen asupra cererii Ministerului Justiţiei privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova.

Cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului Dan Şova a ajuns vineri la cabinetul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, fiind trimisă Biroului Permanent al Senatului. Procurorii DNA au cerut aviz de la Senat privind reţinererea şi arestarea preventivă a senatorului Dan Şova.

Tăriceanu: ALDE va lua o decizie cu privire la votul pentru Dan Şova după ce vede avizul juriştilor

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, ieri, că formaţiunea sa va decide cum votează în cazul solicitărilor DNA privindu-l pe senatorul Dan Şova doar după ce Comisia juridică va da un aviz. Întrebat dacă ALDE a luat o decizie în privinţa acestui vot, Tăriceanu a răspuns negativ, afirmând că nu se pot lua decizii în necunştinţă de cauză.

"Sunt anumite proceduri. (...) Biroul Permanent va solicita Comisiei juridice să analizeze dosarele şi va da un aviz. După ce Comisia juridică îşi va fi îndeplinit această obligaţie, atunci senatorii vor putea să ia cunoştinţă de aviz şi de conţinutul dosarelor şi sigur că atunci vom putea să luăm o decizie în cunoştinţă de cauză. Asta este prea devreme", a spus Tăriceanu.

Dragnea: "Cu toată părerea de rău, PSD va vota pentru ridicarea imunităţii lui Dan Şova"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat ieri că senatorii partidului vor vota pentru ridicarea imunităţii lui Dan Şova, în noul dosar în care parlamentarul este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.

Liviu Dragnea a spus: "Nu ne putem opune unor demersuri ale justiţiei. Cu toată părerea de rău, PSD va vota pentru ridicarea imunităţii".

Şi copreşedintele PNL Alina Gorghiu anunţa, vineri, că liberalii vor încuviinţa cererea DNA în cazul lui Dan Şova, afirmând că PSD ar face un "gest civilizat" dacă i-ar cere senatorului să demisioneze din Senat.

Liderul PNL a mai spus că, în contextul încercărilor de recredibilizare a clasei politice şi a instituţiilor democratice, PSD ar trebui să înţeleagă că nu trebuie să mai existe nicio diferenţă între discursul public şi ce se întâmplă la vot.

Potrivit Alinei Gorghiu, prezumpţia de nevinovăţie există, în condiţiile în care, odată ridicată imunitatea parlamentară, judecătorul este cel care aprobă solicitarea de reţinere şi arestare preventivă formulată de procurorii DNA.

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al centralei de energie termică (CET) Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.

Senatorul ar fi folosit cea mai mare parte a banilor primiţi pentru a achita un imobil cumpărat în Bucureşti.

Mihai Bălan a fost reţinut joi de procurorii DNA, care o zi mai târziu au cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arestarea lui preventivă. Solicitarea a fost respinsă vineri de instanţă, care a dispus luarea măsuri controlului judiciar, în dosarul în care Bălan este acuzat de abuz în serviciu, pentru că a încheiat un contract de asistenţă juridică cu o firmă, influenţat de senatorul Dan Şova. Dan Bălan a fost pus în libertate, însă decizia nu este definitivă şi a fost contestată de procurorii DNA la aceeaşi instanţă.

Dan Şova este acuzat şi în Dosarul Turceni-Rovinari, în care a fost trimis în judecată alături de fostul premier Victor Ponta.

În 25 martie, Senatul a respins cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a lui Şova, care a primit 79 de voturi "pentru" şi 67 "împotrivă", senatorii susţinând însă că, potrivit regulamentului, nu au fost întrunite condiţiile legale pentru aprobare. Decizia a fost luată deşi Constituţia prevede că încuviinţarea cererii se face cu majoritatea senatorilor prezenţi.

Votul a fost contestat la Curtea Constituţională de către PNL şi a fost reluat în 2 iunie, când plenul a respins, din nou, cererea DNA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb